U rè entrò in e furie è, per trè anni, i cristiani funu persecutati.
Beniaminu hè statu imprigiunatu. Era un omu assai eluquente è avia cunvertitu parechji preti di Zoroastru.
Era in prigiò da dui anni, quandu l'imbasciadore di l'imperatore di Bizanziu fece valè chì, in l'incendiu di u tempiu, Beniaminu ùn ci era per nunda. L'imbasciadore s'ingagiò ancu à ch'ellu ùn cerchi più à cunverte preti di a religione di u paese. È Beniaminu fù cacciatu da prigiò.
Subitu fora, Beniaminu riprincipiò à fà cunversioni cù a scusa chì u so Diu ùn permettia, à quelli chì avianu a fede, di mette i so talenti da cantu. L'anu torna imprigiunatu è cundannatu à l'impalatura.
Etimolugia : da l'ebraicu "ben'yamin" (figliolu di a manu dritta, di a parte furtunata).
Casate : Beniamini.
Nomi : Beathan, Ben, Beniamino, Beniaminu, Benjamin, Benjamine, Benny, Veniamine.
À l'età di 30 anni, Amadeu diventa duca di Piemonte è Savoia cù u nome d'Amadeu IX. Cum'ellu suffria di malcadutu, a moglia l'hà aiutatu à guvernà. Tramindui favurizavanu i poveri è i disgraziati è mantenianu a pace.
Francescu Sforza, duca di Milanu, disse: "Dapertuttu hè megliu à esse riccu chè poveru, for di in u paese di u mio fratellu Amadeu chì aiuta i poveri è scarta i ricchi".
À Amadeu, i so sciali eranu di pregà è fà penitenza. Quandu omu li rimpruverava di dighjunà troppu, dicia: "Ugnunu u so regime; à mè u dighjunu mi face prò".
Ciò ch'ellu ùn pudia pate, eranu e bestemmie. Quellu chì ghjurava u nome di Diu o di i Santi, devia pagà un'emmenda.
L'anni passavanu è u male impeghjuria. Amadeu a si pigliava cù pazienza. Hè mortu à 37 anni, dopu à 7 anni di regnu, u 30 marzu 1472, in a cità di Vercelli. E so ultime parulle sò state: "Siete ghjusti, tenite caru i poveri, è u Signore derà a pace à u vostru paese".
Etimolugia : da u bassu latinu "ama" (tene caru) è "deus" (Diu).
Csate : Amadei.
Nomi : Amadeo, Amadeu, Amadeus, Amadis, Amédée.
Ùn avia micca chè qualità è, soprattuttu, li piacianu più e donne di l'altri chè a soia. Ma, à pettu à l'altri trè figliulini di Clodoveu: u rè di Parigi, quellu di a Neustria è quellu di l'Austrasia, Guntranu era un santu.
Allora chì, in a famiglia, eranu veri furdani, è ancu assassini, Guntranu era bravu è caritatosu. Hà perdunatu à quelli chì anu tombu i so figlioli per avè a lascita. Hà perdunatu à u nipote chì avia u cumandu quandu ellu ùn ci era è s'era rivultatu trè volte.
Guntranu ùn si sfidava di nimu, facia limosine, dava soldi pè i munasteri è ùn si inframettia per l'elezzioni di i veschi.
Quandu, in l'annu 580, ci fù, in i so Stati, una epidemia di dissenteria, ch'elli chjamavanu "u focu di Sant'Antò", Guntranu dighjunava è pregava ghjornu è notte, dumandendu à Diu di pigliassilu è di salvà u so populu.
Hè mortu u 28 marzu 593, in u capilocu di a tribù di i Catalauni, l'attuale Châlons-sur-Marne.
Etimolugia : da u germanicu "gund" (cumbattitu) è "haramn" (corbu).
Nomi : Gontram, Gontran, Gontrana, Gontrane, Gontrano, Guntranu.
U fattu si passò à u seculu quartu. L'ordine di piccià focu era statu datu da u rè di i Goti, di religione ariana.
Issi martiri ùn sò micca arregistrati in u Martirologu rumanu, ma sò assai unurati da i Grechi è da i Russii. Eranu vintitrè, quattordeci omi è nove donne. Lara hè a prima mintuvata frà e donne.
Etimolugia : da u grecu "Larisa" (nome di locu, forse di una antica cità di a Tessalia o di una altra di l'Asia Minore).
Nomi : Issa, Lara, Larissa, Larisse, Lavri, Lavrissa.
U Vangellu secondu San Lucca conta:
"L'anghjulu Gabriellu fù mandatu da Diu, in una cità di Galilea, detta Nazaret, à una vergine in parulla cù un omu di a casa di Davide, di nome, Ghjiseppu. A vergine si chjamava Maria.
"Essendu entratu duv'ella stava, l'anghjulu disse: "Ti salutu, o piena di grazie, u Signore hè cù tè, sie benedetta tù frà e donne".
"Ella, avendulu vistu, fù turbata da e so parulle, è si dumandava ciò ch'ellu era issu salutu.
"L'anghjulu disse: "Ùn teme o Marì. Ai trovu grazia davanti à Diu. Eccu: cuncepiscerai in u to ventre, parturiscerai di un figliolu, è u chjamerai Ghjesù.
"Serà grande, è u chjameranu figliolu di l'Altissimu, è u Signore Diu li derà u tronu di Davide, u so babbu.
"È regnerà nantu à a casa di Ghjacobbu, in eternu. U so regnu ùn averà mai fine".
Maria disse à l'Anghjulu: "Cumu quessa pò accade, postu chì omu ùn ne cunnoscu?"
È l'anghjulu rispose: "U Spiritu Santu venerà sopra à tè, è a virtù di l'Altissimu ti cuprerà di a so ombra. È cusì, ciò chì nascerà da tè, santu, serà chjamatu Figliolu di Diu".
Etimolugia : da u lat. "annuntiare", da "nuntius" (nova).
Casate : Nunzi.
Nomi : Annonciade, Nonce, Noncette, Nunzia, Nunziata, Nunziu.
Paesi è cità: Toledu è Milanu (10 dicembre), Armenia (5 ghjennaghju) Siria (1u dicembre). In Corsica: Altaghjè, Bicchisgià, Carticasi, a Casabianca, a Casalta, Calcatoghju, Castirla, Chjatra, Ciamannaccia, Curbara, Corti, a Crucichja, Erbaghjolu, Fuzzà, Ficaghja, Gavignanu, l'Isulacciu di Fiumorbu, Moltifau, Muru, Ocagnanu, Ogliastru, Pancheraccia, a Penta Acquatella, Peru, e Piazzole, u Poghju d'Ampugnani, u Pratu, u Salgetu, Sermanu, Suveria, Suddacarò, a Stazzona, Urtaca, Vezzani, a Vulpaiola, Zalana, Zicavu.
Prutezzione : u 25 marzu hè a festa di i marcanti di ghjurnali è di i frisgettai.
A mamma, prestu veduva, si ne era andata in Roma è ci si era stabilita definitivamente.
Catalina dinù fù prestu veduva. Avia 19 anni è avia raghjuntu a mamma in Roma pè u Ghjubileu di u 1350 quand'ellu morse u maritu. Allora si n'hè stata in Roma cù a mamma è anu campatu vintitrè anni inseme.
In Roma, numerosi eranu l'omi chì averebbinu vulsutu spusalla. Duie volte anu ancu pruvatu à rapilla. A prima volta, quand'ella andava à a chjesa di San Bastianu. Trà ella è u giuvanottu chì a seguitava, apparse un cervu, è u giovanu, chì ghjera un gran passiunatu di caccia, rinunciò à Catalina per corre daretu à u cervu. A seconda volta, andava à a chjesa di San Lurenzu. L'omu chì a vulia rapì ebbe un velu appiccicatu nantu à a faccia è, per paura di sbagliassi, chì accantu à Catalina ci era una vechja, scappò.
In u 1372, Catalina è a mamma andetenu in pelegrinaggiu in Terra santa. À u ritornu, Brigida morse. Catalina accumpagnò a salma in Svezia.
Dopu à un novu seghjornu in Roma per sullicità a canunizazione di a mamma, Catalina vultò à u paese nativu. Fù abbatessa di Valdstena, un munasteru di sore di San Salvadore, cungregazione creata da Santa Brigida.
Catalina avia tandu 48 anni. Hè morta l'annu dopu, u 24 marzu 1381.
Etimolugia è nomi : V. Catalina di Siena (29 aprile).
Prutezzione : i sconci.
Unericcu l'avia dettu di cunvertesi à l'Arianisimu è di imprigiunà i cristiani catolichi. Vitturianu avia rispostu:
"Ùn ci serebbi altra vita chè quella chè no cunnuscimu nantu à ista terra, chì resterebbi quantunque fidu à Cristu, à Cristu chì m'hà fattu tantu favori. Ma eiu, credu à a vita eterna ch'ellu ci hà prumessu. Ricusu d'eseguì i to ordini, ancu s'avissi da more in u focu o da e bestie."
Allora, Unericcu u fece marturià è tumbà.
Etimolugia : V. Vittoriu (21 lugliu).
Turibiu era un Spagnolu natu in Maiorca in u 1538. Avia 43 anni quandu u rè Filippu Secondu u mandò cum'è arcivescu in Lima, a capitale di u Perù.
Quallà, i ghjunghjiticci eranu ghjentaccia. L'Indiani ch'elli facianu travaglià à e minere per circà l'oru, eranu cunsiderati cum'è animali.
A dioccesi di Turibiu era immensa. Quand'ellu ghjunse, messe sette anni per fanne u giru in trè visite. Cristianizava, battizava, ma circava dinù di rende a so dignità à l'Indiani, ubligandu i so preti à falli a scola. L'affare ùn fù facile chì quelli chì avianu u cumandu ùn avianu chè disprezzu pè i nativi, ma ellu, paziente, curaggiosu, inchjuccutu è malignu, multiplicò i preti creendu, in Lima, u primu seminariu di l'America suttana.
Dopu à 25 anni d'apustulatu, si ammalò. Era in a cità di Santa. Dumandò à quelli chì u curavanu di dilli u veru è, sapendusi persu, si preparò à more. L'anu chjusu l'ochji u 23 marzu 1606.
Etimolugia : ?
D'ella, ùn si sà altru chè ciò ch'ellu hà scrittu San Ghjilormu à Santa Marcella, da Bettelemme. Secondu a so lettera serebbi morta attempu à un omu di gattiva vita. Dice:
"Quale luderà a beata Lia secondu u so meritu? Avia rinunciatu à fassi bella, avia abbandunatu e perle spampillante è e ricche visture per copresi d'un saccu. Ella chì cumandava, avia decisu d'ubbidì è campava in un catagnone, cù poca mubiglia, passendu e so nuttate à pregà, cù a speranza d'avenne a ricumpensa in celu.
"Quassù, duv'ella hè avà, in senu d'Abramu, vede u nostru consule chì nanzu cullava à u Campidoliu vestutu di porpura tramezu à l'applausi, u vede cupertu d'una vistura di vituperiu, dumandendu, senza ottenela, una goccia d'acqua per cacciassi a sete. Ch'ella grachji puru a sfacciata di a moglia, chì pretende ch'ellu hè in celu. Innò, hè difora, ciunfatu in e tenebre. Allora chì Lia, chì volse fassi passà per scema, hè in casa di u Padre Eternu, à u fistinu di l'Anghjulu.
"L'ochji imbucciati da e lagrime, vi ne pregu, rinunciemu à i piaceri sensuali, campemu in l'abnegazione postu chì u corpu serà polvera, è ne serà altrettantu di u restu."
Etimolugia : da l'ebraicu "lé'ah" (vacca salvatica).
Nomi : Léa, Lia, Liah, Lrah.
Tandu, Cuttibertu dinù campava cum'è un rimitu nantu à un isulottu. Tutti l'anni, Eribertu andava à truvallu, è si passavanu qualchì ghjornu inseme.
L'annu 687, allora chì Eribertu era cusì cuntentu di avè ritrovu u so amicu, Cuttibertu li disse: "O Eribè! s'è tù ai qualcosa à dumandammi, dilla, chì, mai più, ci scuntreremu nantu à ista terra. Diu m'hà fattu sapè chì prestu moreraghju".
Eribertu si hè messu à pianghje: "O Cuttibè! ti ne pregu, portami in celu cù tè. Senza tè serebbi u più disgraziatu di i cristiani".
Cuttibertu si hè indinuchjatu è si hè messu à pregà. Una stonda dopu, si hè alzatu, è hà dettu à u so amicu: "Ùn pianghje più, u Signore hà esauditu a mio prighera".
Qualchì settimana dopu, u listessu ghjornu, à listessa ora, i dui omi cullavanu in celu.
Etimolugia : da u germanicu: "hari" (armata) è "bert" (spampillante).
Nomi : Aribert, Ariberto, Erberto, Eribertu, Harbert, Heberte, Herb, Herberto, Herbie, Herbrecht, Héribert, Heriberto, Hoireabard.
Dopu, u Vangellu di San Lucca, di Ghjiseppu ùn ne parla più. Nè mancu ne parlanu l'altri Vangelli. Hè certa chì, pè a Passione, Ghjiseppu era digià mortu o sinnò Ghjesù ùn averebbi micca dettu à San Ghjuvanni di purtassi a mamma in casa è d'occupassine.
San Ghjiseppu, anu principiatu à pregallu in Oriente à u seculu quartu. In Occidente, assai più tardi. Ghjè u Papa Sistu Quartu, mortu in u 1484, chì, pè a prima volta, hà fattu mette u so nome nantu à un libru di messa. Gregoriu XV, in u 1621, hà dumandatu di pregallu in tutta a Chjesa catolica. Piu IX, in u 1870, l'hà fattu Patrone di a Chjesa Universale.
Ghjiseppu hè dunque statu utilizatu assai tardi cum'è nome di battezimu. In Ungheria, versu l'annu 1910, era u nome u più spartu. Si trova assai in Italia è in Spagna cù e forme Giuseppe è José, o cù i diminutivi Peppe è Peppito. Peppone hà assai successu in Italia per via di "Don Camillo", u libru di Giovanni Guareschi è i filmi cù Fernandel è Gino Cervi.
In Corsica, u feminile Ghjiseppa serve più chè u maschile. In l'81, era quellu di 17 donne nantu à mille, è venia à u settimu rangu.
Etimolugia : da l'ebraicu "yosef" (aghjuntu da Yahvè).
Casate : Giuseppelli, Giuseppi.
Nomi : Beppo, Coche, Fiena, Fieneke, Fifine, Fina, Fine, Finie, Ghjiseppa, Ghjiseppina, Ghjiseppinu, Ghjiseppu, Giuseppe, Giuseppina, Iosep, Jef, Jeke, Jo, Joap, Joe, Joette, Joey, Joof, Joop, Joos, José, Josée, Josef, Josefa, Joseph, Josépha, Josèphe, Joséphin, Josephina, Joséphine, Josephus, Josette, Josiane, Josie, Jossie, Josupeit, Joysiane, Jozephus, Jozie, Jozina, Jozsef, Jupp, Ossip, Pepe, Pepita, Pepito, Peppi, Peppino, Peppitto, Peppo, Peppone, Phine, Pippinu, Säbel, Seb, Sebel, Seefke, Sefa, Sefe, Seffi, Seosaimhthim, Sepp, Seppa, Sepperle, Seppu, Seseppa, Seseppu, Seva, Siene, Youssef, Youssouf.
Paesi : Bastia, Brusticu, Muratellu, Nessa.
Nazioni : Canadà, Perù, Vietnam.
Prutezzione : maestri d'ascia, bancalari, ghjurnatanti... è muribondi.
Litteratura : Peppone in "Don Camillo" di Giovanni Guareschi.
Celebrità :
Ghjiseppu Maria Casabianca, generale, 1742-1803?
Ghjiseppu Ottaviu Nobili Savelli, magistratu è storicu, 1742-1807.
Ghjiseppu Fesch, cardinale, 1763-1839.
Ghjiseppu Bonaparte, rè di Napuli è di Spagna, 1768-1844.
Ghjiseppu Arena, omu puliticu, v.1769-1801.
Ghjiseppu Bernardini, omu puliticu, V.1769-1801.
Ghjiseppu Maria Arrighi, ghjuriscunsultu, m.v.1770.
Ghjiseppu Maria Levie, generale, 1773-1812.
Ghjiseppu Antoniu Novarro, patriottu americanu, 1795-1871.
Ghjiseppu Multedo, puetu, 1810-1894.
Ghjiseppu Antomarchi (Gallochju), banditu, m.1835.
Ghjiseppu Ottavi, ghjurnalistu è cunferenzieru, 1809-1841.
Ghjiseppu Valery, armatore.
Ghjiseppu Bernardini, intendente militare è scrittore, n.1914
Ghjiseppone Quilichini, puetu è impruvisadore, m.1931.
Ghjiseppu Moretti, ritrattadore, n.1868.
Ghjiseppu Giuliani (Germain Trézel), scrittore, n.1877.
Ghjiseppu Ferracci, vicariu generale, scrittore è puetu, 1878-1962.
Ghjiseppu Lisandru Mattei, puetu, 1881-1956.
Ghjiseppu Luccioni, tenore, 1893-1970.
Ghjiseppu Bartoli, banditu, 1902-1931.
Ghjiseppu Bonavita, diplumaticu è scrittore, 1908-1971.
Ghjiseppu (José) Alberti, canonicu, 1912-1992.
Ghjiseppu Rocchesani (Joseph Pasteur), ghjurnalistu, n.1921.
Ghjiseppu Orsolini, pittore.