Corse Net Infos - Pure player corse

I santi

A' a fine di u seculu sestu, Desideriu era u vescu di Vienna in u Delfinatu, oghje in u dipartimentu di l'Isère.


Tandu, u rè di l'Austrasia avia 15 anni. Chì guvernava era a mammone, a famosa Brunehaut, una donna assai licenziosa. A' a Corte, ùn ci era chè scandali è Desideriu i dinunziava.

L'annu 602, Brunehaut hà cunvucatu un cunciliu in Cabiglionu (l'attuale Chalon-sur-Saône) è hà fattu testimunià una donna, chjamata Ghjusta, chì hà pretesu esse stata furzata da Desideriu. E' Desideriu fù esiliatu.

Ghjusta essendu morta di una manera strana, Brunehaut si pigliò di paura è richjamò à Desideriu chì riprincipiò à cundannà publicamente i fatti scabrosi di a regina.

Allora, a regina hà mandatu i so suldati chì anu tombu u vescu à petrate. Era u 23 maghju di l'annu 607, in un locu chjamatu oghje Saint-Didier-sur-Chalaronne.

Sei anni dopu, u rè di a Neustria fece more à Brunehaut appesa à a coda di un cavallu.

Etimolugia : da u lat. "desideratus" (desideratu, bramatu). U nome era datu per esprime l'auguriu di salvezza spirituale o a gratitutine pè a nascita di un figliolu assai aspettatu.

Paesi è cità : Lione (11 ferraghju).

Casate : Desideri, Didier.

Nomi : Dees, Desderata, Desideratu, Desideratus, Desideria, Desiderio, Desideriu, Desiderius, Désirat, Désiré, Désirée, Didier, Didiot, Disa, Dizier.



Tags : Lingua corsa
Vendredi 23 Mai 2014 à 00:52

Secondu i Bollandisti, Ghjulia era una nobile cartaginese quandu, in l'annu 439 scalonu i Vandali. Fatta schjava, hè stata venduta à un neguziante d'urigine siriacca, chjamatu Eusebiu.


Ghjulia era una serva cusì cumpiita è Eusebiu tenia tantu à ella chì, quandu, pè u so cummerciu, partì pè a Gallia, a si purtò.

U battellu fece scalu in Capicorsu, in un locu chjamatu u Prumuntoriu Sacru da i Rumani, duv'ellu ci hè oghje u paese di Nonza. Issu ghjornu, festighjavanu i dii pagani. Eusebiu participò à e ceremonie, ma Ghjulia, chì ghjera cristiana, ricusò. Allora, l'anu pigliata pè i capelli è l'anu striscinata, minenduli pugni è stafilate in faccia. È po l'anu messa nantu à una croce è l'anu lasciata more. Quand'ella spirava, una culomba, simbulu di purezza, hè surtita da a bocca di a santa.

Quessa hè a legenda conta da i Bollandisti, i cuntinuvatori di u Ghjesuitu Bollandu chì avia principiatu à scrive l'Atti di i Santi. Ma i preti dicenu chì ùn ci hè micca più bugiardu chè un Bollandistu. Allora, anu contu altrimente u martiriu di Santa Ghjulia.

Ghjulia serebbi stata una Corsa di Nonza à l'epica di Santa Divota. Fù persecutata in principiu di u seculu quartu, quandu Diuclezianu era imperatore. Cum'ella ricusava di assiste à i sacrifizii fatti in l'onore di i dii pagani, l'anu torturata. Dicenu chì l'anu tagliatu i petti è ch’elli l’anu lampati nantu à i scogli sottu à u paese. Tandu, custì, nascinu duie surgenti d'acqua miraculosa. Dopu, l'anu liata à una fica è l'anu lasciata more.

Per francalle da i Saracini, i Cristiani anu purtatu e so reliquie in l'isula di a Gorgona è po in Brescia è, da tandu, a santa hè festighjata in tutta l'Italia suprana.

U 5 agostu 1809, dunque ondeci anni nanzu à Santa Divota, Santa Ghjulia hè stata pruclamata patrona principale di a Corsica cù ritu doppiu è uttava.

À a data di u 22 maghju, u Martirologu rumanu dice: "in Corsica, Santa Ghjulia, vergine, chì ebbe a curona di a gloria cù u suppliziu di a croce".

Etimolugia è nomi : Cf u 12 aprile. In Corsica, in u 1981, Ghjulia venia à u tredecesimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di ondeci donne nantu à mille.

Paesi è cità : Livornu. In Corsica: Nonza (tutti i trè anni, facenu festa sulenne cù una grande prucessione).

Prutezzione : E giovane mamme chì temianu chì u so latte si secchi, facianu u pelegrinaggiu scalze.


Rita era una puveretta taliana, nata in Cascia, pruvincia di Perugia, versu l'annu 1381. Dopu à a perdita di u maritu è di dui figlioli si era fatta sora. Hè morta u 22 maghju 1447.

Etimolugia è nomi : Cf Margherita Bourgeoys (12 ghjennaghju).

Prutezzione : Santa Rita hè cunsiderata cum'è l'avucata di e cause perse è a santa di l'impussibile. In parechji paesi di Corsica u so cultu hà supraniatu quellu di Santa Ghjulia.

Prutezzione : Rita a preganu pè avè figlioli.

Rita hè u diminutivu di Margherita.



Tags : Lingua corsa
Jeudi 22 Mai 2014 à 00:06

U martiriu di Santa Ristituta hè statu ristabilitu da pocu da u cannonicu Ghjiseppu Alberti (Cf José ALBERTI: "Olmia et ses Martyrs", imp. de l'Indépendant, Château-Gontier 1986).


À u mese di ferraghju di l'annu 304, quarantottu Cristiani d'Abitene, in Tunisia, sò arrestati è messi in prigiò in Cartagine. In issi 48, ci hè una giovana chì appartene à una famiglia rumana. Si chjama Ristituta. Simu à l'epica di e persecuzioni di Dioclezianu. I guvernatori anu l'ordine di compie i Cristiani, ma u proconsule di Cartagine rende a libertà à i prigiuneri.

Tandu, Ristituta decide di abbandunà l'Africa. Ella è cinque cumpagni - Dominiziu, Severinu, Parteu, Partenopeu è Pargoriu - partenu è sbarcanu in Calvi. Ristituta si mette à evangelizà a Balagna.

L'annu dopu, u prefettu rumanu di a Corsica ghjunghje in Calvi è face scapà i sei ghjunghjiticci chì sò stati sepolti in un locu chjamatu Marana, accantu à u portu. Hè u 21 maghju di l'annu 305.

Dopu à l'imperatore Dioclezianu, ci fù Custantinu chì favurizò u cultu di i martiri cristiani. Allora, Balanini decidenu di dà una ricca sepultura à i sei. Facenu vene, da Carrara, una cascia in marmaru, ci mettenu l'osse di Ristituta è cumpagni, è portanu u sarcofagu in Olmia, chì si trova oghje nantu à a cumuna di Calinzana. Custì facenu una piccula chjesa.

Cù a ghjunta di i Saracini, à parte da u seculu IX, a cappella serà distrutta duie volte. Quella chì esiste ancu oghje hè di u seculu XV.

U cultu di Santa Ristituta hè restatu, malgradu tutte e ruvine chì si accumulavanu in l'isula. À u seculu XVI, u storicu Filippini hà vistu, un 21 maghju, a folla di i Calvesi parte abonore per andà in pelegrinaggiu in Olmia. U 21 maghju hè diventatu ghjornu festivu in tutta a dioccesi di Sagone è Santa Ristituta a pregavanu da u Capicorsu à Bonifaziu.

A legenda hà mudificatu a storia vera di a santa, dice prete Alberti. L'anu fatta more è marturià in l'Africa à l'epica di i Vandali. Petru Morati, in a so "Pratica Manuale", scritta in principiu di u 18esimu seculu, conta chì Ristituta era una vergine è martira di Bonifaziu; chì u so corpu hè statu messu in una cascia in marmaru abbandunata da un battellu nantu à a marina di Calvi; chì un rimitu ebbe l'avisu, in sonniu, di andà à circalla; chì, cù un carru è un paghju di boi, a pupulazione ricuperò a santa reliquia è li fece una chjesa.

U fattu stranu hè chì, cù e ruvine è e ricustruzzioni, u sarcofagu smarrì. Ognunu ne parlava ma nisunu si arricurdava di avellu vistu. Solu, un omu, u canonicu Alberti, era persuasu ch'ellu era sottu à l'altare di a cappella. Di ghjennaghju di u 1951, ottense, da u vescu, u permessu di fà un scavu, ma senza dì nunda à nimu. Sottu à l'altare, ci era una critta cù pitture à l'affrescu chì riprisentavanu u martiriu di a santa è un boia chì a scapava, è - maraviglia ! - a cascia in marmaru era custì. Fù aperta à u mese d'agostu di u 1951 in prisenza di una cummissione canonica cumposta di auturità religiose è civile è di un medicu specialistu di u scheletru umanu. Anu trovu 12 ossi femurali è ciò chì restava di l'osse di i sei martiri. Dui femurali eranu di una donna: Santa Ristituta.

Trentatrè anni dopu, u 22 agostu di u 1984, a Sacra Cungregazione di i Riti facia di Santa Ristituta a patrona celesta di Calinzana è di tutta a Balagna.

U canonicu Alberti conta chì Santa Ristituta hà fattu è face miraculi è chì, di tantu in tantu, ci hè ghjente chì sente canti chì sortenu da a chjesa viota.



Tags : Lingua corsa
Mercredi 21 Mai 2014 à 02:54

Carlu Dumenicu Albini hè natu u 26 nuvembre 1790, in Menton, chì tandu dipendia da a principalità di Monacu.


À 24 anni, hè fattu prete è entre in a Cungregazione di l'Oblati di Maria Immaculata, creata nove anni nanzu da Mgre Mazenod pè u serviziu di e Missioni è a direzzione di i seminarii.

In u 1835, sbarca in Corsica. Hà 45 anni. Fonda u Grande Seminariu cù u Patre Guibert, u futuru arcivescu di Parigi è cardinale.

L'annu dopu si stabilisce à u cunventu di Vicu duv'ellu more u 20 maghju 1839.

Una dumanda in beatificazione hè stata fatta in u 1894 è accettata in u 1915. U "decretum validitatis" hè statu pigliatu in u 1965. Forse chì, un ghjornu, u Patre Albini serà beatificatu è cannunizatu.


Bernardinu hè natu, in Massa Marittima, l'8 settembre 1830 è hà studiatu e Sante Scritture in Siena. À 22 anni, hè entratu indì i frati Franciscani di l'Osservanza. À 24 anni, per via di a so cultura è di a so eloquenza, li anu datu per missione di predicà, è cusì fece tutta a so vita.

In Toscana, ùn predicava micca in latinu, cum'ella usava tandu, ma in a lingua di u populu, issa parlata toscana messa à a moda un seculu nanzu da Dante Alighieri è chì diventerà a lingua di tutta l'Italia.

In e so prediche, Bernardinu avia per tema maggiore: "A salvezza vene da u nome di Ghjesù" è, da per tuttu, facia scrive e trè lettere I.H.S. chì volenu dì: Ghjesù, Omu è Salvadore.

In Corsica, isse trè lettere si trovanu aspessu, incise in a petra, nant’à e facciate di e case. Ùn ci hè da stunassi, quand’omu sà chì i Franciscani di l’Osservanza anu evangelizatu u paese durante parechji seculi. Issi frati anu pupularizatu u cultu di San Bernardinu, è, in parechje famiglie davanu u nome di u santu à i so figlioli, nome chì hà datu a casata Bernardini.

San Bernardinu di Siena hè mortu frustu da e fatighe à 64 anni, in Aquila, u 20 maghju 1444, a vigilia di l'Ascensione.

Etimolugia, casate è nomi : V. Bernardu (20 agostu).

Paesi è cità : Siena, Carpi. In Corsica: Matra, U Favalellu di Boziu, Pedipartinu.

Prutezzione : Bernardinu hè u santu patrone di i ghjurnalisti è publicitarii.



Tags : Lingua corsa
Lundi 19 Mai 2014 à 23:57

Teofalu hè natu in Corti u 30 uttobre di l'annu 1676, figliolu d'Antone di i Signori è di Maria Maddalena Arrighi. U so nome era Biasgiu. Hà pigliatu u nome di Teofalu quand'ellu si hè fattu frate, à 17 anni, u 17 sittembre 1693.


L'annu dopu, Teofalu partia per l'Italia. Da u 1694 à l'annu 1700, hà studiatu a filosufia è a teolugia. Fattu prete in Napuli in u 1699, si appruntava à fà da prufessore quand'ellu rinunciò per via di una cascatura chì u lasciò sciancu pè a vita. Si n'andò in un Ritiru, unu di issi cunventi franciscani duve a regula era più severa chè in altrò è duve i frati praticavanu a sulitutine.

In u 1730, hà 54 anni. Di nuvembre, u Ministru generale di l'Ordine u manda in Corsica per facci un Ritiru. Quand'ellu sbarca facia guasi un annu chì i Corsi si eranu rivultati contru à Genuva.
Trasfurmà un cunventu in Ritiru, ùn era facile chì i Franciscani di Corsica ùn avianu l'abitutine di campà rinchjusi, è ùn ci tenianu. A li prova in Caccia, à u Viscuvatu è in Cervioni. Nimu accetta. Infine li riesce di trasfurmà u cunventu di Zuani.

In u 1734, Teofalu volta in Italia. In Toscana, face un Ritiru in Fucecchio. Hè mortu in issu cunventu u 19 maghju 1740. Hè statu beatificatu u 19 ghjennaghju 1896 è canunizatu u 28 ghjugnu 1930.

Etimolugia : da u gr. "theos" (diu) è "philos" (chì tene caru).

Nomi : Offy, Teofalu, Teofil, Teofila, Teofilia, Teofilo, Teofilu, Theofil, Theophil, Theophila, Théophile, Theophilia, Theophilus.

Paesi è cità : Corti, Miomu.


Iviu, natu in u 1253, mortu in u 1303, hè u più pupulare di i santi brettoni. Urdinatu prete, hà fattu quattru anni u ghjudice ecclesiasticu à u capilocu, sei anni u curatu di una piccula parochja, è po si hè ritiratu in un castellettu chì u babbu li avia lasciatu. Ci allugiava vechji è zitelli abbandunati è facia l'avucatu pè a povera ghjente.

Un terzettu latinu dice: "Sant'Iviu era brettone. Era avucatu è, creditemi puru, ùn era micca ladru".

A riputazione di ladru fatta à l'avucati ùn esistia micca chè in Brettagna. Mgre di a Foata hà scrittu:

Si trova un santu frà tutti l'avucati.
Ma in u so uffiziu cantavanu li frati:
Advocatus et non latro
Res miranda ! tutti ladri !
Unu santu si ci fù
Ma fù solu, è ùn ci hè più.

Etimolugia : da u germ. "iv" (u tassu)

Nomi : Eozen, Erwan, Iefke, Iv, Iva, Ivain, Ivar, Iven, Iver, Ivetta, Iviu, Ivka, Ivo, Ivona, Ivonne, Ivonou, Iwo, Nonna, Von, Vonne, Vonnie, Yeun, Yf, Yft, Youna, Yun, Yve, Yveline, Yves, Yvette, Yvon, Yvona, Yvonne, Yvonnick.

Paesi è cità :  Rennes (S. Ivone).

Prutezzione : avucati, nutari, usceri.



Tags : Lingua corsa
Lundi 19 Mai 2014 à 00:54

À dilla franca, ùn si sà mancu sì una santa Curallina esistia. I nomi Cora è Corallina serebbinu dati in l'onore di San Dioscoru, un Lettore di a Chjesa, marturiatu u 18 maghju di l'annu 303, in Alessandria d'Egittu.


Etimolugia : da u gr. "korè" (giuvanotta). Era u qualificativu di Proserpina, dia di a terra prufonda, figliola di Giove è di Cerere, patrona di l'Infernu è di l'agricultura.

Nomi : Cora, Coralie, Corien, Corina, Corine, Corinne, Correne, Curallina, Curina.

Litteratura : Mme de Staël: "Corinne" (1807), James Fenimore: "Le dernier des Mohicans" (1826).


U 18 maghju, si festighjeghja dinù à San Ghjuvanni 1u, papa è martire, mortu in l’annu 526, è à Sant’Ericcu, rè di una partita di a Svezia in u 1150 è di tutta a Svezia in u 1157.

À Sant’Ericcu, u chjamavanu u Legislatore per via ch'ellu hà fattu leggi chì favurizavanu i Cristiani è d'altre chì amegliuravanu a sorte di e donne maritate, vere schjave sinu à tandu. Hè statu tombu da un principe danese chì pretendia à u tronu di a Svezia.


Ericcu ùn hè mai statu canunizatu ma, sinu à a Riforma, i Svedesi u cunsideravanu cum'è u santu patrone di a patria è andavanu à battesi sottu à a bandera di Santu Ericcu cum'è i Francesi di l'epica si battianu sottu à quella di San Diunisu.

Etimolugia : forse da u germanicu "aina" (unu, unicu) è "rik" (suvranu, putente).

Nomi : Air, Eirik, Eri, Eric, Erica, Ericca, Ericcu, Erich, Erico, Erik, Erika, Eriks, Erke, Erker, Erkina, Eryck, Jerk, Ric, Ricky, Rika.

Paesi è cità : Svezia.

Litteratura : Dean Farrar: "Eric or Little by Little".



Tags : Lingua corsa
Dimanche 18 Mai 2014 à 00:55

Pasquale era un Aragunese natu u 16 maghju 1540 in Torre Hermosa.


Figliolu di un picculu cultivatore, avia fattu u pastore sinu à l'età di 24 anni. È po si era fattu frate laicu in i Franciscani. Ùn sapia nè leghje nè scrive, ma era assennatu è di bon cunsigliu. Facia qualunque travagliu: scucinava, questuava, o facia u purtinaiu, sempre alegru, sempre cuntentu.

In u 1570, u so Pruvinciale u mandò in Parigi à purtà lettere à u Ministru generale di l'Ordine. Vultendu per Orléans, i Puritani u piglionu à petrate è rientrò cù a spalla manca tronca. Quand'ellu cuntava l'affare, dicia: "Sò bè, issa ghjente di Orléans. Hè per fà piacè à u Signore ch'elli mi anu minatu ma, quantunque, anu u tortu di fà, di e so chjese cusì belle, stalle per metteci i so cavalli è e so vacche".

Pasquale hè unu di i santi chì anu fattu assai miraculi. Dui anni dopu à a so morte, quandu a Sacra Cungregazione di i Riti u volse beatificà li ne attribuianu digià più di 400.

. guaria malati tanti è più;
. permettia à i murenti di campà torna qualchì ghjornu per mettesi in regula cù u Paradisu;
. in tempu di siccina, facia piove nantu à e terre di i poveri è micca nantu à quelle di i ricchi;
. contanu ancu ch'ellu hà risuscitatu u cavallu di un poveru zingaru chì ùn avia chè issu animale per campà.

Santu Pasquale hè mortu in Villa Reale, vicinu à Valenzia, u 17 maghju 1592.

Etimolugia : da l'Ebraicu "pesakh" (passeghju). U nome aspessu era datu à i zitelli chì nascianu à l'epica di Pasqua.

Casate : Pascoletti, Pascolini, Pascucci, Pasqua, Pasqualacci, Pasqualaggi, Pasquali, Pasqualini, Pasqui, Pasquinelli, Pasquini.

Nomi : Pascal, Pascale, Pascalin, Pascaline, Pascalis, Pascasia, Pascasio, Paschal, Paschalis, Paschase, Paschasie, Paschasius, Pascoal, Pascoe, Pascual, Pascuala, Pasqua, Pasquale, Pasqualetta, Pasqualettu, Pasqualina, Pasqualino, Pasqualinu, Pasquot.



Tags : Lingua corsa
Samedi 17 Mai 2014 à 01:47

A' u seculu sestu, Unuratu era u vescu d'Ambianu, l'attuale cità d'Amiens, in u dipartimentu di a Somme.


Hè diventatu assai pupulare à parte da l'annu 1060 quandu, per via di a seccina, l'Ambianesi purtonu e so reliquie in prucessiò. A prucessiò ùn era ancu finita chì si hè messu à piove.

In u 1204, un Piccardu è a moglia, emigrati in Parigi, li fecenu fà una bellissima chjesa d'architettura gottica. Da tandu, i Parigini sò restati fidi à issu santu. Anu datu u so nome à un carrughju è à u borgu, u "Faubourg Saint-Honoré". Ci hè dinù a chjesa "Saint-Honoré-d'Eylau" chì ramenta a battaglia di u 1807, battaglia chì Napulione è l'imperatore russiu si vantonu, ugnunu d'avella vinta.

Etimolugia : da u lat. "honoratus" (ludatu, unuratu).

Casate : Onorati.

Nomi : Honor, Honorat, Honoratus, Honoré, Honorine, Honorius, Onorata, Onorato, Onorio, Ratus, Unuratu, Unurina.

Prutezzione : Unuratu hè u santu patrone di i panatteri è di i pastizzeri per via chì a cunfraterna di i panatteri parigini si adunia in a chjesa di Santu Unuratu. D'altri dicenu: per via chì un ghjornu u vescu d'Amiens dicia a so messa quand'ellu hà vistu u Signore in persona vene à cunsacrà u pane.



Tags : Lingua corsa
Vendredi 16 Mai 2014 à 01:33

Eufrasiu, dettu Anfrosiu da u storicu Filippini, hè u santu patrone di a dioccesi d'Aiacciu. Dicenu chì l'apostuli Petru è Paulu avianu cunsacratu sette veschi per evangelizà a Spagna. Unu d'elli, Eufrasiu diventò l'apostulu di a piccula cità d'Andujar, in l'Andalusia.


Resta à sapè cumu issu santu hè diventatu u patrone di a dioccesi d'Aiacciu, vene à dì, oghje, u santu patrone di tutta a Corsica, nanzu à Ghjulia è à Divota.

Mgre di a Foata suppunia chì, andendu in Spagna, Eufrasiu era sbarcatu in l'isula in un locu duve, assai più tardi, nascia a cità d'Aiacciu è ch'ellu avia evangelizatu u lucale.

Filippini dava à Santu Anfrosiu cum'è un anticu titulu di a cattedrale d'Aiacciu, allora chì nisuna altra chjesa di Corsica era dedicata à issu santu. Tandu u festighjavanu u Primu dicembre. A Corsica era spartuta in cinque dioccesi chì sò state suppresse cù a Rivuluzione francese di u 1789 per ùn fanne chè una cù, appena più tardi, a sede in Aiacciu. A dioccesi unica hè stata addimessa u 20 nuvembre 1801 da a Chjesa di Roma chì, u 9 aprile 1902, li dava à Santu Eufrasiu cum'è u solu patrone. Santa Ghjulia hè diventata patrona principale u 5 agostu 1809, è Santa Divota u 14 marzu 1820.

A celebrazione di u 15 maghju currisponde à quella di Santu Eufrasiu, vescu di a cità alvergnese di Clermont, mortu in l'annu 515.

U 15 maghju di l'annu 250 - o 251 - in a cità di Lapsacchi, in l'Asia minore, trè Cristiani passavanu in tribunale. Dui, Paulu è Andria, eranu cundannati à morte, l'altru, Nicumaccu, rinnegò a so fede è fù assoltu.

Quand'ellu surtì da u tribunale, cascò seccu in carrughju. Allora si intese una voce chì dicia: "Oh! Lu disgraziatu! chì, per stà qualchì stonda in più nantu à ista terra, hà persu a vita eterna in l'altru mondu!".

Chì parlava, era Diunisa, una zitella di 16 anni. Cusì, anu sappiutu ch'ella era Cristiana. L'anu arrestata è purtata davanti à u ghjudice. "Eiu ùn aghju paura di tè - li disse Diunisa - chì aghju un amicu più putente chè tè, è chì mi aiuterà à soffre".

In issu mentre, fora, Paulu è Andria eranu tombi à petrate. Sentendu e stride, Diunisa surtì dicendu: "Vogliu soffre cum'è voi, per esse, cum'è voi, felice in Paradisu".

Allora, u ghjudice a fece marturià è scapà.

Etimolugia, casate è nomi: Cf u 9 uttobre.



Tags : Lingua corsa
Jeudi 15 Mai 2014 à 01:23

Mattiasu facia parte di i 72 discepuli chì seguitavanu à Ghjesù. Dopu à l'Ascenzione, fù sustituitu à Ghjuda. U fattu hè contu in l'Atti di l'Apostuli:


Nanzu di vutà, Petru disse: "Amichi cari, sapite ciò chì ghjè accadutu cù Ghjuda. Hà vendutu à Ghjesù è, cù i soldi, si hà compru una terra. È po, si hè impiccatu. Oghje ci tocca à sustituillu. Sceglieremu unu di quelli chì ghjeranu cù noi quandu Ghjesù era sempre vivu, di manera chì, cù noi, possi testimunià ch'ellu hè risuscitatu".

I candidati eranu: Iosef Barsaba è Mattiasu. I messenu à l'imbusche. È a sorte fece chì Mattiasu fù u dodecesimu apostulu. Dopu à l'elezzione partì per sparghje u Vangellu, ma ùn si sà nè duv'ellu andò, nè duv'ellu hè mortu.

Etimolugia, casate, nomi : Cf Matteu (21 sittembre).


Egidiu era un giovanu abbate portughese di l'abbazia di Coimbra. Si era messu à studià l'alchimia per cunnosce i secreti di a natura è ghjera tantu passiunatu chì si scurdava di pregà è di assiste à l'uffizii. Un ghjornu partì per Parigi, persuasu chì quallà ne sapianu di più.

Per istrada, scuntrò u diavule chì li disse: "Femu un pattu. Feraghju di manera chè tù abbie tutte e cunnuscenze chè tù brami s'è tù segni istu scrittu". È Egidiu signò.

U diavule si n'andete purtendusi u scrittu chì dicia: "Rinunziu à esse u figliolu di Diu per esse quellu di Satanassu chì, ellu, prumette di prucurammi a sapienza".

In Parigi, Egidiu ùn amparò nunda, chì u diavule ùn tense a so prumessa. Allora diventò un bambuscione è un libertinu, è po si lasciò andà à l'addisperu. Avia decisu di tumbassi quandu, una notte, intese una voce chì dicia "À chì prega à Maria Vergine serà salvu". Pregò, fù salvu, è decise di vultà in u so paese.

Per istrada, scuntrò un frate di San Dumenicu chì u scunghjurò è u fece entre in a so cungregazione. Sette anni dopu, in u so cunventu truvava quellu scrittu. A Madonna l'avia pigliatu à u diavule è u li mandava.

Egidiu invechjò senza cunnosce i secreti di a natura, ma felice di avè ritrovu a fede. Morse in u 1265. In u 1748, a Sacra Cungregazione di i Riti u mettia nantu à l'altari.

Cf  : u 1u sittembre.



Tags : Lingua corsa
Mercredi 14 Mai 2014 à 00:08
1 ... « 3 4 5 6 7 8 9 » ... 56