Elia l'avia sceltu per succedeli. Quand'ellu abbandunò a Terra per cullassine in Celu, li lasciò u so mantellu in segnu di prutezzione. U fattu hè contu in u Vechju Testamentu, à u secondu libru di i Rè.
In Corsica, u cultu di Santu Eliseu hè attestatu da una cappella nantu à a muntagna di Santu Petru di Venacu è da lochi chì portanu u nome di u santu, in Partinellu, Piana, Sari d'Urcinu, Ortu, Guargualè è Santa Lucia di Mercuriu.
Mettodiu, patriarca di Custantinopuli, era un Sicilianu di Siraccusa, natu versu l'annu 782. Quand'ellu sbarcò in Custantinopuli, un omu - quale, ùn si sà! - li disse: "O bellu zitè, veni quì à circà una gloria passagera. Fereste megliu di circà a gloria eterna". Hè cusì ch'ellu si fece frate è creò un munasteru in l'isula di Chiò.
Era l'epica di l'imperatori iconoclastichi, di a guerra di e figure.
Quandu, in l'annu 820, Michele Secondu, dettu u Tartagliulu, fù fattu imperatore di Bizanziu, u papa disse à Mettodiu di andà à truvallu per dumandalli di rende u patriarcatu à Niceforiu, scacciatu da l'iconoclasti. Quellu u fece flagellà è u mandò in una isula duv'ellu stete sette anni, chjusu in una cellula cù dui criminali.
L'annu 829, u figliolu di Michele, fattu imperatore, u cacciò di prigiò è li dete l'alloggiu in u so palazzu, ma cù a difesa di sorte. Cusì, u novu regnante pudia prufità di a scienza di Mettodiu, tuglienduli a pussibilità di cunvince ghjente à e so teurie.
Ciò chì l'imperatore ùn avia previstu, hè chì Mettodiu cunvertì l'imperatrice. Quella, à a morte di u maritu, fece di Mettodiu u patriarca di Custantinopuli è u capu di a Chjesa d'Oriente.
Tandu, Mettodiu avia 61 annu. Scacciò l'iconoclasti è messe un termine à una guerra chì, da un seculu, insanguinava l'imperu. Hè mortu quattru anni dopu, u 14 ghjugnu di l'annu 847.
Ghjuntu quallà, si ammala. Prova à rivene à u Portugallu ma una timpesta si porta a barca nantu à e coste di a Sicilia. Tandu, i Franciscani siciliani si appruntavanu à parte per Assisi à u capitulu generale di u 1221. Antone si ne và cun elli in Italia.
U capitulu u manda à u rimitoriu di San Paulu, vicinu à Forli. Ci stà un annu, in una grotta, ùn surtendu chè per andà à spazzà a chjesa.
L'occasione fece chì, un ghjornu, ebbe à sustituì un predicadore chì ghjera malatu. Fù tantu eloquente, chì l'anu cacciatu a spazzula di manu è l'anu mandatu à predicà. Hà evangelizatu tutta l'Italia è parechje cità francese: Toulouse, Arles, Le Puy, Brives, Montpellieri.
Antone hè statu unu di i più grandi oratori. Quand'ellu ghjunghjia in un locu, e butteghe chjudianu e so porte, e cità si viutavanu. Parlava davanti à vintimila persone è ancu di più. À ognunu dava cunfortu, cunsulazione. Ùn avia u so paru per cumintà u Vangellu. Vituperava contru à i preti chì ùn pensavanu chè à u so benistà è prumettia l'infernu à i ricchi chì campavanu di u sudore di i poveri.
Hà predicatu cusì durante nove anni, senza mai una stonda di riposu. Hè mortu u 13 ghjugnu di u 1231, in Paduva, à pusà nantu à una carrega è cantendu e lode di u Signore.
U papa Gregoriu IX, chì l'avia intesu predicà, l'hà canunizatu u 30 maghju 1232, fattu eccezziunale, mancu un annu dopu à a so morte.
Hè diventatu subitu un santu assai pupulare per via chì unipochi di cunventi franciscani l'anu sceltu cum'è patrone.
Etimolugia, casate, nomi : Cf. u 17 ghjennaghju.
Paesi è cità : Portugallu, Paduva, Anzio, Hildesheim.
Prutezzione : preganu à Sant'Antone pè e cavalline è, soprattuttu, pè a cerca di oggetti persi.
San Francescu d'Assisi conta chì, una sera, ellu è un so cumpagnu sò andati à dumandalli l'uspitalità. Sò stati accolti cù assai curtesia, cum'è s'elli fussinu anghjuli scalati da u Paradisu. Guidu l'hà lavatu è basgiatu i pedi, l'hà fattu preparà un pastu magnificu è hà tenutu à serveli ellu stessu. Dopu, hà dettu à San Francescu: "O Patre, oramai sò u vostru servu. S'è vo avite bisognu di tuniche, di mantelli, cumprateli, eiu pagheraghju".
San Francescu si hè pigliatu di affezzione per issu cavalieru cusì curtese. "Sappie - disse à u cumpagnu - chì a curtesia hè u megliu di l'attributi di u Signore. Hè per curtesia ch'ellu face luce u sole è ch'ellu face piove, tantu pè i gattivi chè pè i bravi. Issu cavalieru, u vurebbi in a nostra cunfraterna. S'è no vultessimu à vedelu?".
È, qualchì ghjornu dopu, sò vultati. Prima di entre in casa, San Francescu si hè messu à pregà. U Signore hà vulsutu chì Guidu fussi à a finestra per vede pregà u santu, stracquatu in terra, braccie sparte. Di tantu in tantu paria ch'ellu si stacchessi da a terra. Allora, Guidu hè falatu è hà dettu à u Poverellu d'Assisi ch'ellu vulia esse frate cum'è ellu.
Quand'ellu si hè fattu Franciscanu, avia una trentina d'anni. Hà campatu un'altra trentina d'anni in una grotta accantu à un fiume, in e vicinanze di Cortona. Da issa grotta, surtia, di tantu in tantu, per dumandà à e pupulazioni di fà penitenza. Hè mortu versu l'annu 1245.
Etimolugia: da u germ. "witu" (boscu), cunfusu, più tardi, cù u nome di San Vitu (da u lat. "vita").
Casate: Guidi, Guidicelli, Guidici, Guidini, Guidoni, Guiducci.
Nomi: Guido, Guidu, Guy, Guyonne, Guyot, Guyotte, Gwig, Sanvitu, Veit, Vit, Vitus, Wido.
Litteratura: Walter Scott: "Guy mannering" (1815).
Barnabà è Paulu sò partuti inseme per insignà u Vangellu. Sò andati in Antiocca, in Cipru, in l'Asia minore. Dopu à cinque o sei anni, si sò cuntrastati è separati. Barnabà hè riturnatu in Cipru per campà cù quelli ch'ellu avia cunvertitu. Custì, secondu a tradizione, serebbi mortu marturiatu. Da tandu hè u Santu Patrone di l'isula.
L'Atti di l'Apostuli contanu chì quandu Barnabà è Paulu evangelizavanu a cità di Listra, anu trovu un omu chì avia campatu à pusà, essendu infermu di nascita. Paulu u fissò in l'ochji è disse: "alzati è viaghja", è quellu si hè alzatu è hà viaghjatu. A folla maravigliata si hè detta chì i dii eranu falati nantu à a Terra. À Barnabà, chì avia una bella prestanza, l'anu pigliatu per Giove, à Paulu per Mercuriu. È l'anu accumpagnati cù fascie è ghirlande, vulendu fà sacrifizii. Ma quelli, stracciendu i so panni, anu dettu: "Fighjate chì simu omi cum'è voi, sottuposti à listesse passioni. Abbandunate tutte isse cose vane è cunvertitevi à u Diu veru, quellu chì hà fattu u celu, a terra è u mare".
Tandu, ghjunsenu i Ghjudei di Antiocca è Icconiu, si piglionu à Paulu, u striscinonu for di cità, u piglionu à petrate, è u lascionu credendulu mortu. U lindumane, Paulu hè affaccatu in cità, hà ritrovu à Barnabà è sò partuti inseme.
Etimolugia : da l'ebreu "bar" (figliolu) è "naba" (cunsulazione).
Nomi : Barnabà, Barnabas, Barnabe, Barnabé, Barnaby, Varnava.
Paesi è cità : Cipru.
Litteratura : Dickens: "Barnaby Rudge".
Pittori è scultori u riprisentanu cù una cofa in manu per via chì, un annu di carestia, hà datu pane à tutti i poveri.
In a so catedrale, vulia chì ugnunu fussi assai rispettosu. Dopu mortu, hà vistu, da u celu, u so anzianu sacristanu chì ghjucava à piripì in chjesa. Hè falatu è l'hà datu una frusta tantu sulenne chì e staffilate l'anu marcatu pè u sempre.
Etimolugia : da u germanicu "land" (paese) è "ric" (putente).
Casate: Landry. I Landry di Corsica sò ghjunti versu u 1760 venendu da a Sguizzera. U più celebre di a famiglia, è l'ultimu à purtà issa casata, hè Adolfu Landry (1874-1956), deputatu è ministru, autore di una legge per dà allocazioni à e famiglie numerose.
Nomi: Landeric, Landerich, Landerico, Landericu, Landri, Landru, Landry.
Etimolugia, casate è nomi : Cf u 12 ferraghju.
Anna Maria era nata in a cità toscana di Siena. A chjamavanu Nannetta. U babbu, chì ghjera speziale (farmacistu) si ne era andatu in Roma, credendu di fà furtuna. Quallà fù fame nera per tutta a famiglia.
À 12 anni, Nannetta travagliava digià. À 21 annu, era cameriera. Si hè maritata cù Dumenicu Taigi, servu à u palazzu Chigi, è anu avutu sette figlioli allevati in a fede cristiana.
Nannetta si avia pigliatu i genitori in casa. U maritu era azezu, u babbu capricciosu, ella sempre dolce, affettuosa è di bon umore.
Quand'ella hè stata beatificata, si hè sappiutu chì, da u ghjornu ch'ella si era maritata, avia in casa un picculu sole cù a Santa Curona di spine. È li bastava à fighjallu per sapè quale era chì avia bisognu di e so prighere.
Hè morta à 68 anni, u 9 ghjugnu 1837.
Etimolugia è nomi : Cf Anna (26 lugliu).
Era di famiglia ricca è, da chjucu, stava in un castellu. Facia a carità à i poveri, ch'elli fussinu travagliadori o infingardi. Venianu à arruballi u mele di e so bugne, l'ove di u so pullinaghju, i frutti di i so alburi, è ellu lasciava fà.
Contanu chì, à l'età di 10 anni, scuntrò un poveru omu chì avia persu u so cavallu. Corse à a stalla di u castellu è li ne dete unu. Quandu u babbu si hè avvistu ch'ellu li mancava u cavallu partì à circallu ma, si messe à piove... chì ne falava à sechje... è si ne vultò.
Medardu, ellu, quand'ellu piuvia, pudia stà fora, chì ùn si incrusciava. Per via di issu miraculu dicenu chì, quand'ellu ghjunse in Paradisu, u Signore l'incaricò di regulà a pioggia.
A legenda conta chì San Medardu hà istituitu a festa di a Virginella (in francese: la fête de la Rosière). Tutti l'anni, davanu una curona di rose è un premiu in soldi à a zitella a più bella è a più virtuosa. A prima à esse stata premiata, serebbi stata a surella, in l'annu 525.
Etimolugia : da u germanicu "maht" (putenza) è "hard" (forte).
Nomi : Mäder, Mäderli, Médard, Medardo, Medardu, Medardus.
À u ritornu, si face frate. Petruniglia, a moglia, è Punzia, a figliola, si facenu sore. Fondanu un munasteru in Albaterra, l'attuale Aubeterre, in u Puy-de-Dôme, è unu in Novafonte, l'attuale Saint-Didier-la-Forêt, in u dipartimentu di l'Allier.
Gilibertu hè mortu u 6 ghjugnu 1152.
Etimolugia : da u germanicu "gisil" (di sterpa nobile) è "bert" (spampillulente).
Casate : Giberti, Gilberti, Giliberti.
Nomi : Ghjiliberta, Ghjilibertu, Gielbert, Gielbertus, Gilbert, Gilberta, Gilberte, Gilberto, Gilbertu, Gilbertus, Gilbrecht, Giliberta, Gilibertu, Gillebert, Gilleberte, Gisbert, Gisberte, Giselbert, Gisilo, Jilbert.