Corse Net Infos - Pure player corse

I santi

Eliseu hè, dopu à Elia, u prufetu u più celebre di u regnu di Ghjuda. Campava à u novesimu seculu nanzu à Cristu.


Elia l'avia sceltu per succedeli. Quand'ellu abbandunò a Terra per cullassine in Celu, li lasciò u so mantellu in segnu di prutezzione. U fattu hè contu in u Vechju Testamentu, à u secondu libru di i Rè.

In Corsica, u cultu di Santu Eliseu hè attestatu da una cappella nantu à a muntagna di Santu Petru di Venacu è da lochi chì portanu u nome di u santu, in Partinellu, Piana, Sari d'Urcinu, Ortu, Guargualè è Santa Lucia di Mercuriu.


Mettodiu, patriarca di Custantinopuli, era un Sicilianu di Siraccusa, natu versu l'annu 782. Quand'ellu sbarcò in Custantinopuli, un omu - quale, ùn si sà! - li disse: "O bellu zitè, veni quì à circà una gloria passagera. Fereste megliu di circà a gloria eterna". Hè cusì ch'ellu si fece frate è creò un munasteru in l'isula di Chiò.

Era l'epica di l'imperatori iconoclastichi, di a guerra di e figure.

Quandu, in l'annu 820, Michele Secondu, dettu u Tartagliulu, fù fattu imperatore di Bizanziu, u papa disse à Mettodiu di andà à truvallu per dumandalli di rende u patriarcatu à Niceforiu, scacciatu da l'iconoclasti. Quellu u fece flagellà è u mandò in una isula duv'ellu stete sette anni, chjusu in una cellula cù dui criminali.

L'annu 829, u figliolu di Michele, fattu imperatore, u cacciò di prigiò è li dete l'alloggiu in u so palazzu, ma cù a difesa di sorte. Cusì, u novu regnante pudia prufità di a scienza di Mettodiu, tuglienduli a pussibilità di cunvince ghjente à e so teurie.

Ciò chì l'imperatore ùn avia previstu, hè chì Mettodiu cunvertì l'imperatrice. Quella, à a morte di u maritu, fece di Mettodiu u patriarca di Custantinopuli è u capu di a Chjesa d'Oriente.

Tandu, Mettodiu avia 61 annu. Scacciò l'iconoclasti è messe un termine à una guerra chì, da un seculu, insanguinava l'imperu. Hè mortu quattru anni dopu, u 14 ghjugnu di l'annu 847.



Tags : Lingua corsa
Samedi 14 Juin 2014 à 00:37

Antone hè natu à u Portugallu, accantu à Lisbona, versu l'annu 1195. Avia 25 anni è ghjera canonicu regulare, quand'elli sò ghjunti, da u Maroccu, parechji Franciscani chì ghjeranu stati marturiati. Abbandona a so cungregazione, entre in quella di i frati minori di San Francescu è parte pè u Maroccu.


Ghjuntu quallà, si ammala. Prova à rivene à u Portugallu ma una timpesta si porta a barca nantu à e coste di a Sicilia. Tandu, i Franciscani siciliani si appruntavanu à parte per Assisi à u capitulu generale di u 1221. Antone si ne và cun elli in Italia.

U capitulu u manda à u rimitoriu di San Paulu, vicinu à Forli. Ci stà un annu, in una grotta, ùn surtendu chè per andà à spazzà a chjesa.

L'occasione fece chì, un ghjornu, ebbe à sustituì un predicadore chì ghjera malatu. Fù tantu eloquente, chì l'anu cacciatu a spazzula di manu è l'anu mandatu à predicà. Hà evangelizatu tutta l'Italia è parechje cità francese: Toulouse, Arles, Le Puy, Brives, Montpellieri.

Antone hè statu unu di i più grandi oratori. Quand'ellu ghjunghjia in un locu, e butteghe chjudianu e so porte, e cità si viutavanu. Parlava davanti à vintimila persone è ancu di più. À ognunu dava cunfortu, cunsulazione. Ùn avia u so paru per cumintà u Vangellu. Vituperava contru à i preti chì ùn pensavanu chè à u so benistà è prumettia l'infernu à i ricchi chì campavanu di u sudore di i poveri.

Hà predicatu cusì durante nove anni, senza mai una stonda di riposu. Hè mortu u 13 ghjugnu di u 1231, in Paduva, à pusà nantu à una carrega è cantendu e lode di u Signore.

U papa Gregoriu IX, chì l'avia intesu predicà, l'hà canunizatu u 30 maghju 1232, fattu eccezziunale, mancu un annu dopu à a so morte.

Hè diventatu subitu un santu assai pupulare per via chì unipochi di cunventi franciscani l'anu sceltu cum'è patrone.

Etimolugia, casate, nomi : Cf. u 17 ghjennaghju.

Paesi è cità :  Portugallu, Paduva, Anzio, Hildesheim.

Prutezzione : preganu à Sant'Antone pè e cavalline è, soprattuttu, pè a cerca di oggetti persi.



Tags : Lingua corsa
Vendredi 13 Juin 2014 à 01:25

Guidu, Vagnotelli di casata, era natu in a cità taliana di Cortona, versu l'annu 1185. Era un giovanu nobile, riccu, struitu è generosu.


San Francescu d'Assisi conta chì, una sera, ellu è un so cumpagnu sò andati à dumandalli l'uspitalità. Sò stati accolti cù assai curtesia, cum'è s'elli fussinu anghjuli scalati da u Paradisu. Guidu l'hà lavatu è basgiatu i pedi, l'hà fattu preparà un pastu magnificu è hà tenutu à serveli ellu stessu. Dopu, hà dettu à San Francescu: "O Patre, oramai sò u vostru servu. S'è vo avite bisognu di tuniche, di mantelli, cumprateli, eiu pagheraghju".

San Francescu si hè pigliatu di affezzione per issu cavalieru cusì curtese. "Sappie - disse à u cumpagnu - chì a curtesia hè u megliu di l'attributi di u Signore. Hè per curtesia ch'ellu face luce u sole è ch'ellu face piove, tantu pè i gattivi chè pè i bravi. Issu cavalieru, u vurebbi in a nostra cunfraterna. S'è no vultessimu à vedelu?".

È, qualchì ghjornu dopu, sò vultati. Prima di entre in casa, San Francescu si hè messu à pregà. U Signore hà vulsutu chì Guidu fussi à a finestra per vede pregà u santu, stracquatu in terra, braccie sparte. Di tantu in tantu paria ch'ellu si stacchessi da a terra. Allora, Guidu hè falatu è hà dettu à u Poverellu d'Assisi ch'ellu vulia esse frate cum'è ellu.

Quand'ellu si hè fattu Franciscanu, avia una trentina d'anni. Hà campatu un'altra trentina d'anni in una grotta accantu à un fiume, in e vicinanze di Cortona. Da issa grotta, surtia, di tantu in tantu, per dumandà à e pupulazioni di fà penitenza. Hè mortu versu l'annu 1245.

Etimolugia: da u germ. "witu" (boscu), cunfusu, più tardi, cù u nome di San Vitu (da u lat. "vita").

Casate: Guidi, Guidicelli, Guidici, Guidini, Guidoni, Guiducci.

Nomi: Guido, Guidu, Guy, Guyonne, Guyot, Guyotte, Gwig, Sanvitu, Veit, Vit, Vitus, Wido.

Litteratura: Walter Scott: "Guy mannering" (1815).



Tags : Lingua corsa
Jeudi 12 Juin 2014 à 00:16

Barnabà hè statu unu di i primi Ghjudei à crede in a divinità di Cristu. Ùn face micca parte di i dodeci apostuli chì anu seguitatu à Ghjesù, ma a Chjesa u cunsidereghja cum'è tale. Era u cuginu di San Marcu, l'amicu è cumpagnu di San Paulu.


Barnabà è Paulu sò partuti inseme per insignà u Vangellu. Sò andati in Antiocca, in Cipru, in l'Asia minore. Dopu à cinque o sei anni, si sò cuntrastati è separati. Barnabà hè riturnatu in Cipru per campà cù quelli ch'ellu avia cunvertitu. Custì, secondu a tradizione, serebbi mortu marturiatu. Da tandu hè u Santu Patrone di l'isula.

L'Atti di l'Apostuli contanu chì quandu Barnabà è Paulu evangelizavanu a cità di Listra, anu trovu un omu chì avia campatu à pusà, essendu infermu di nascita. Paulu u fissò in l'ochji è disse: "alzati è viaghja", è quellu si hè alzatu è hà viaghjatu. A folla maravigliata si hè detta chì i dii eranu falati nantu à a Terra. À Barnabà, chì avia una bella prestanza, l'anu pigliatu per Giove, à Paulu per Mercuriu. È l'anu accumpagnati cù fascie è ghirlande, vulendu fà sacrifizii. Ma quelli, stracciendu i so panni, anu dettu: "Fighjate chì simu omi cum'è voi, sottuposti à listesse passioni. Abbandunate tutte isse cose vane è cunvertitevi à u Diu veru, quellu chì hà fattu u celu, a terra è u mare".

Tandu, ghjunsenu i Ghjudei di Antiocca è Icconiu, si piglionu à Paulu, u striscinonu for di cità, u piglionu à petrate, è u lascionu credendulu mortu. U lindumane, Paulu hè affaccatu in cità, hà ritrovu à Barnabà è sò partuti inseme.

Etimolugia : da l'ebreu "bar" (figliolu) è "naba" (cunsulazione).

Nomi : Barnabà, Barnabas, Barnabe, Barnabé, Barnaby, Varnava.

Paesi è cità : Cipru.

Litteratura : Dickens: "Barnaby Rudge".



Tags : Lingua corsa
Mercredi 11 Juin 2014 à 00:26

Landericu era un vescu di Parigi à l'epica di Clodoveu Secondu. Hè mortu versu l'annu 656. Dicenu chì ghjè ellu chì averebbi creatu l'Hôtel-Dieu.


Pittori è scultori u riprisentanu cù una cofa in manu per via chì, un annu di carestia, hà datu pane à tutti i poveri.

In a so catedrale, vulia chì ugnunu fussi assai rispettosu. Dopu mortu, hà vistu, da u celu, u so anzianu sacristanu chì ghjucava à piripì in chjesa. Hè falatu è l'hà datu una frusta tantu sulenne chì e staffilate l'anu marcatu pè u sempre.

Etimolugia : da u germanicu "land" (paese) è "ric" (putente).

Casate:  Landry. I Landry di Corsica sò ghjunti versu u 1760 venendu da a Sguizzera. U più celebre di a famiglia, è l'ultimu à purtà issa casata, hè Adolfu Landry (1874-1956), deputatu è ministru, autore di una legge per dà allocazioni à e famiglie numerose.

Nomi:  Landeric, Landerich, Landerico, Landericu, Landri, Landru, Landry.



Tags : Lingua corsa
Mardi 10 Juin 2014 à 00:06

Filicianu era un frate chì ghjè statu marturiatu in Montana, vicinu à Roma, attempu à un altru chjamatu Primu. Versu l'annu 645, u papa Teodoru Primu fece purtà e so reliquie in Roma, nantu à u monte Celiu, in a basilica Santu Stefanu u Tondu.


Etimolugia, casate è nomi : Cf u 12 ferraghju.


Anna Maria era nata in a cità toscana di Siena. A chjamavanu Nannetta. U babbu, chì ghjera speziale (farmacistu) si ne era andatu in Roma, credendu di fà furtuna. Quallà fù fame nera per tutta a famiglia.

À 12 anni, Nannetta travagliava digià. À 21 annu, era cameriera. Si hè maritata cù Dumenicu Taigi, servu à u palazzu Chigi, è anu avutu sette figlioli allevati in a fede cristiana.

Nannetta si avia pigliatu i genitori in casa. U maritu era azezu, u babbu capricciosu, ella sempre dolce, affettuosa è di bon umore.

Quand'ella hè stata beatificata, si hè sappiutu chì, da u ghjornu ch'ella si era maritata, avia in casa un picculu sole cù a Santa Curona di spine. È li bastava à fighjallu per sapè quale era chì avia bisognu di e so prighere.

Hè morta à 68 anni, u 9 ghjugnu 1837.

Etimolugia è nomi : Cf Anna (26 lugliu).



Tags : Lingua corsa
Lundi 9 Juin 2014 à 00:49

Medardu, vescu di Noviomagu, l'attuale Noyon, in u dipartimentu di l'Oise, hè mortu versu l'annu 560. E so reliquie sò in Soissons (dipartimentu di l'Aisne).


Era di famiglia ricca è, da chjucu, stava in un castellu. Facia a carità à i poveri, ch'elli fussinu travagliadori o infingardi. Venianu à arruballi u mele di e so bugne, l'ove di u so pullinaghju, i frutti di i so alburi, è ellu lasciava fà.

Contanu chì, à l'età di 10 anni, scuntrò un poveru omu chì avia persu u so cavallu. Corse à a stalla di u castellu è li ne dete unu. Quandu u babbu si hè avvistu ch'ellu li mancava u cavallu partì à circallu ma, si messe à piove... chì ne falava à sechje... è si ne vultò.

Medardu, ellu, quand'ellu piuvia, pudia stà fora, chì ùn si incrusciava. Per via di issu miraculu dicenu chì, quand'ellu ghjunse in Paradisu, u Signore l'incaricò di regulà a pioggia.

A legenda conta chì San Medardu hà istituitu a festa di a Virginella (in francese: la fête de la Rosière). Tutti l'anni, davanu una curona di rose è un premiu in soldi à a zitella a più bella è a più virtuosa. A prima à esse stata premiata, serebbi stata a surella, in l'annu 525.

Etimolugia : da u germanicu "maht" (putenza) è "hard" (forte).

Nomi : Mäder, Mäderli, Médard, Medardo, Medardu, Medardus.



Tags : Lingua corsa
Dimanche 8 Juin 2014 à 01:19

Gilibertu era un signoru alvergnese chì participò à a seconda Cruciata da u 1147 à u 1149.


À u ritornu, si face frate. Petruniglia, a moglia, è Punzia, a figliola, si facenu sore. Fondanu un munasteru in Albaterra, l'attuale Aubeterre, in u Puy-de-Dôme, è unu in Novafonte, l'attuale Saint-Didier-la-Forêt, in u dipartimentu di l'Allier.

Gilibertu hè mortu u 6 ghjugnu 1152.

Etimolugia : da u germanicu "gisil" (di sterpa nobile) è "bert" (spampillulente).

Casate : Giberti, Gilberti, Giliberti.

Nomi : Ghjiliberta, Ghjilibertu, Gielbert, Gielbertus, Gilbert, Gilberta, Gilberte, Gilberto, Gilbertu, Gilbertus, Gilbrecht, Giliberta, Gilibertu, Gillebert, Gilleberte, Gisbert, Gisberte, Giselbert, Gisilo, Jilbert.



Tags : Lingua corsa
Samedi 7 Juin 2014 à 02:10

Norbertu era natu versu l'annu 1080, in Zanten, un paese di a Renania, vicinu à Colonia. Era un canonicu parente di l'imperatori d'Alemagna. I rivenuti ùn li mancavanu. Campava à a Corte di Arrigu Quartu è pigliava i so piaceri duv'ellu i truvava.


Avia 35 anni quandu, un ghjornu di tempurale, essendu à cavallu, hè tunatu, lampatu in terra, è lasciatu cum'è mortu. Rivenutu à sè, decide di fà una vita santa. Si disface di tuttu ciò ch'ellu pussede è, vestutu di pelle è scalzu, si mette à predicà a puvertà è a virtù. Dumanda à i so anziani culleghi, i canonichi, di dà l'esempiu, ma quelli l'impediscenu di sparghje e so teurie.
Allora, Norbertu và à truvà u papa Gelasiu Secondu, chì ghjera tandu rifugiatu in Provenza è quellu li dà u permessu di predicà in tutta a Chjesa latina.
Nantu à a strada di u ritornu, scontra, in Flandria, un prete chjamatu Ugu è, tramindui, evangelizeghjanu a Belgica.
Dopu, sempre cù Ugu, chì ghjeranu diventati dui amiconi, và in Laone (in l'attuale dipartimentu di l'Aisne), chjamatu da u vescu chì vulia rifurmà u so cleru, ma ùn a ci fece. Tandu, crea una cumunità di canonichi regulari decisi à campà quandu in u cunventu, quandu fora, cum'è i preti seculari. Cusì hè nata l'abbazia di Prémontré. Era l'annu 1120. Trenta anni dopu, munasteri cum'è quellu di Prémontré ci ne era una trentina.
In u 1126, Norbertu hè fattu arcivescu di Magdeburgu. Hè mortu in issa cità, ottu anni dopu, u 6 ghjugnu 1134. Norbertu avia ottenutu da l'imperatore Lottariu ch'ellu scacci da Roma l'antipapa Anacletu è ci porti à Nucenziu Secondu.Hè statu canunizatu in u 1582.
Etimolugia : da u germanicu "nord" (Nordu) è "bert" (spampillulente).
Paesi è cità : Magdeburgu, Anversa, Praga.
Nomi : Norberis, Norbert, Norberta, Norberte, Norberto, Norbertu, Norbertus, Nordbert.
Litteratura : Ida Düringsfeld: "Norbert Dujardin" (1861).


Tags : Lingua corsa
Vendredi 6 Juin 2014 à 00:10

Bunifaziu era un frate di San Benedettu, natu in Inghilterra versu l'annu 675, mortu in Olanda u 5 ghjugnu 754, è sepoltu in Alemagna. Si chjamava Winfrid. Ghjè u papa chì l'hà datu u nome di Bonifaziu per via di u so bon destinu.


Bunifaziu hà urganizatu a Chjesa alemana, rifurmatu a Chjesa franca, è fattu rè à Pépin-le-Bref. Fendu a lea trà i Sassoni, i Franchi è i papa, hà preparatu l'unità di l'Europa, realizata puliticamente da i Carulingi. Un storicu hà dettu: "Senza Bunifaziu, ùn ci serebbi mancu statu Carlumagnu".
Avia una quarantina d'anni quand'ellu partì da l'Inghilterra. Da l'annu 719 à l'annu 742, cù l'aghjutu di Charles-Martel, hà evangelizatu a parte di l'Alemagna chì ghjera stata cristianizata da i Rumani è ghjera ridiventata pagana. Ci hà fattu munasteri, hà furmatu missiunarii, hà cunsacratu veschi è hà multiplicatu e scole. Fù aiutatu da frati è sore di valore. Certi sò stati canunizati.
Da 742 à 747, hà rifurmatu a chjesa franca cù l'accunsentu di Pépin-le-Bref. A' Peppinu, l'hà cresimatu, appruvendulu di scartà i rè poltroni.
A' l'età di 75 anni, Bunifaziu volse vultà in a Frisia germanica duv'ellu avia principiatu u so apustulatu. Hè statu massacratu mentre ch'ellu cunfirmava novi Cristiani. A salma hè stata purtata in Fulda, duve, da tandu, i veschi di a Chjesa alemana tenenu e so sedute.
Etimolugia : da u lat. "bonus" (bonu) è "fatum" (sorte, destinu).
Casate : Bonifaci, Bonifacio.
Nomi : Boniface, Bonifacio, Bonifacius, Bonifas, Bonifaz, Bunifaziu, Faas, Fatzel.
Paesi è cità : Alemagna.


Tags : Lingua corsa
Jeudi 5 Juin 2014 à 01:05
1 2 3 4 5 » ... 56