Corse Net Infos - Pure player corse

I santi

Paula era una signora rumana nata l'annu 347. À 17 anni s'era maritata è avia avutu cinque figlioli, quattru femine è un maschju.
À trenta dui anni perde u maritu ch'ella tenia assai. Cerca rifugiu in a religione è frequenta un circulu di donne di l'aristocrazia creatu da Santa Marcella è direttu da San Ghjilormu


L'annu 385, Ghjilormu parte pè a Terra Santa. Certe donne si ne vanu cun ellu. Paula u seguita, purtendusi una di e figliole chì si chjamava Eustacchia.
À Bettelemme, Paula face dui munasteri, unu per Ghjilormu è i so discepuli, l'altru per ella è e so cumpagne.
Ghjilormu facia travaglii di scrittura, traducendu a Bibbia. Ella li dava di chè campà, è circava di tranquillizallu, chì ghjera un omu assai suffisticu.
Hè morta u 26 ghjennaghju di l'annu 404. Avia 57 anni. A figliola, chì serà canunizata ancu ella, l'hà chjusu l'ochji è l'hà interrata accantu à a casa duve ellu era natu Ghjesù.
V. Paulu (29 ghjugnu)
Paesi è cità : Roma, Parigi (22 ghjugnu).

Timoteu è Tittu eranu dui cullaburatori di San Paulu l'Apostulu.
Timoteu, figliolu d'un babbu grecu è d'una mamma ghjudeia, San Paulu l'avia trovu in l'Asia minore, l'avia cunvertitu è battizatu. Da tandu, u s'avia purtatu cun ellu da a Macedonia à Roma.
Tittu, ellu, era digià cunvertitu quandu San Paulu l'hà scontru in Antiocca. U si hà purtatu in Ghjerusalemme, , è po l'hà mandatu in Grecia, è in altrò, à sparghje a duttrina di Ghjesù. Hè mortu in l'isula di Creta duve ellu avia intruduttu u Cristianisimu.
Etimolugia : Timoteu: da u grecu "timaô" (aghju rispettu) è "theos" (Diu). Tittu: da u nome latinu di persona, Titus.
Casate : Timotei.
Nomi : Theus, Thiemo, Tim, Timetheus, Timmie, Timms, Timmy, Timo, Timofej, Timotea, Timoteo, Timoteu, Timothée, Timothy, Tiomoid.
Paesi è cità : Roma (24 ghjennaghju), Parigi (31 marzu), Custantinopuli (trasl. 24 ferraghju).
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Samedi 26 Janvier 2013 à 02:09

an Paulu, l'Apostulu, natu in Turchia, era un Ghjudeiu di citatinanza rumana chì avia studiatu in Ghjerusalemme. A so cunversione hè stata conta da ellu stessu è da San Lucca.


À mè - dice San Paulu - mi si paria un duvere d'avè à cumbatte à Ghjesù u Nazareu. In Ghjerusalemme, aghju messu in prigiò una massa di i so discepuli, è mi rallegrava quandu ch'elli eranu cundannati à morte. Aspessu, in e sinagoghe, l'aghju marturiati per ch'elli rinneghinu a so fede. Era talmente furiosu chì andava à circalli in e cità strangere.
"Fù cusì chì sò andatu in Damascu per incatenanne unipochi è purtalli in Ghjerusalemme.
"Ci avvicinavamu da a cità, eiu è i mio cumpagni, quandu, versu meziornu, una luce più forte chè u sole ci accecò, è cascheimu in terra."
"È tandu, una voce disse:
- Perchè mi persecuteghji?
"È eiu dissi:
- Quale sì, signoru?
"A voce rispose:
- Sò Ghjesù, u Nazareu, quellu chè tù persecuteghji. T'aghju sceltu per esse u mio testimone davanti à i Ghjentili, per annunzialli qualcosa, per ch'elli credinu in mè, è passinu da e tenebre à a luce, è ottenghinu, cù u perdonu di i so peccati, a lascita di Diu. Alzati, entri in cità, ti spiegheraghju.
Paulu era sempre cecu. I cumpagni u guidonu tenendulu pè a manu, è ghjunsenu in un certu Ghjuda.
Un omu, chì si chjamava Amania, li disse:
- U Signore mi manda per rendeti a vista è datti u Spiritu Santu.
L'hà impostu e mani, è l'hà battizatu. E squame chì ghjeranu nantu à l'ochji casconu. Ellu chì ghjera statu dui ghjorni senza manghjà è senza beie, si messe à tavula è manghjò.
È, dui ghjorni dopu, si n'andò à sparghje a duttrina di Ghjesù.
Etimolugia : da u lat. "paulus" (chjucu)
Paesi è cità: Roma, Bologna, Massa, Lombardia, Berlinu, Avignone, Cluny, Brema, Londra, Saragozza, Valladolid (trasl. 16 aprile),
V. Paulu (29 ghjugnu).

Nanzu, u 25 ghjennaghju, si celebrava a memoria di frate Franceschinu di Ghisoni.
Si chjamava Orsu Francescu. Era natu u 17 dicembre 1777, figliolu di Martinu Mucchielli è d'Anna Gregori. Da chjucu, hà persu u babbu, è po, à 11 anni, a mamma. U si anu pigliatu i frati di u cunventu di Ghisoni.
À 21 annu, si ne hè andatu in Roma duv'ellu avia un ziu medicu. U 24 uttobre 1800 hè entratu ind'i Franciscani è, u 26 uttobre 1801, facia prufessione di voti munastichi.
Hà dumandatu à u Signore a grazia di ùn esse prete è u Signore l'hà statu à sente denduli u mal cadutu.
Hà campatu in u ritiru di Civitella, l'attuale Bellagra, accantu à Subiacco, cum'è u so cumpatriottu San Teofilu di Corti. Hè mortu à 54 anni, u 25 ghjennaghju 1832.
Franceschinu avia u donu di fà i miraculi è di prufetizà. U patre superiore l'avia dumandatu quand'ellu vulia more. Ellu rispose: "Aspettu i vostri ordini". Allora, mentre ch'elli cantavanu u salmu "Laetatus sum", à e parulle: "in pace in idipsum dormiam et requiescam", hà resu a so anima à Diu.
A Sacra Cungregazione di i Riti l'hà dichjaratu Venerabile in u 1848. Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.


Tags : Lingua corsa
Vendredi 25 Janvier 2013 à 00:02

Francescu, figliolu di u marchese di Sales, hè natu in u 1567 à u castellu di Thorens (in l'attuale dipartimentu di Haute-Savoie). Hà fattu i so studii, da chjucu in Annecy, da 14 à 21 annu in Parigi, da 21 à 24 anni in Paduva. À 26 anni hè urdinatu prete da u vescu di Ginevra chì, l'annu dopu, u manda à circà di cunverte i Calvinisti di u Chablais.


À 32 anni hè cuaghjutore di u vescu chì l'hà fattu prete è, trè anni dopu, li succede. A so dioccesi era chjuca è avia pochi catolichi; Arrigu Quartu di Francia, chì cunsiderava ch'ellu avia tutte e qualità, li prupunia megliu in i so Stati. Francescu rispose: "Ùn rinnegu micca a donna povera ch'o aghju spusatu per piglianne una altra più ricca è più bella". Ùn impedisce micca chì, aspessu, andava in Francia à predicà.
In u 1604 - hà tandu 37 anni - scontra, in Digione, duve ellu era andatu à predicà a Quaresima, Jeanne de Chantal (a mammone di a futura Madame de Sévigné), è creanu inseme a Cungregazione di e sore di a Visitazione.
U 28 dicembre 1622, more in Liò duve ellu avia accumpagnatu u duca di Savoia cum'è cunsiglieru puliticu.
San Francescu dicia: "U peghju di i vigliacchisimi hè u scuraggimentu". Hè cunsideratu cum'è unu di i megliu scrittori di l'epica. U so capu d'opera hè l' "Introduction à la Vie dévote", scrittu in u 1607 è u 1608 pè a so cucina, Madame de Charmoisy, per spiegalli e virtù chì una donna nobile pò acquistà cù una vera fede.
Etimolugia : forse da u german. "frank" (curaggiosu), forse da u nome etnicu di i Franchi.
Paesi è cità : Annecy, Chambéry.
Prutezzione : scrittori è ghjurnalisti. Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale
du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Jeudi 24 Janvier 2013 à 00:16

Ghjuvanni hè mortu in 619 o 620, in l'isula di Cipru duv'ellu era natu. Era un anzianu funziunariu imperiale, veduvu, digià attempatu, quandu elli u fecenu patriarca d'Alessandria... è parte.


-"Quantu sò quì i mio patroni?" disse ghjunghjendu. U fighjavanu imbasgialiti: "Iè quantu ci hè poveri in stu paese? Sò elli i mio patroni. Sò elli chì riprisentanu u Signore nantu à sta terra".
Poveri n'anu trovu settemila è cinquecentu chì, oramai, ogni ghjornu, ebbenu a so limosina.
Quandu elli dicianu à Ghjuvanni: "Attenti! Ci sò chì vi burlanu. Facenu i poveri, ma ùn sò!", Ghjuvanni rispundia: "Sè vo ùn erete cusì curiosi, ùn sapereste s'elli mi burlanu o nò. Gueritevi di issa curiosità, è lasciate fà, sinnò vi ghjunghjerà u zimbu. Eiu preferiscu esse burlatu centu volte, piuttostu chè di trasgredisce una volta a legge di a carità."
U miraculu era chì u bursellu ùn viutava mai.
Avia datu una barca nova à un piscadore, chì a vechja si n'andava in pezzi, è quellu ùn sapia cumu ringraziallu. "Ringraziemu inseme u Signore" disse Ghjuvanni.
In chjesa, ci eranu chì si ne surtianu nanzu à a fine di l'uffiziu. Un ghjornu, Ghjuvanni lasciò l'altare è, vestutu da vescu, pasturale in manu, si n'andò fora cun elli. "O zitelli, u pastore deve stà cù e so pecure. Ma ci vurebbi ch'o mi sparti in dui, chì ci sò chì sò restati dentru". Più nimu escì nanzu à a fine di a messa.
Scacciatu da Alessandria durante l'invasione di u 619, Ghjuvanni rientrò in l'isula nativa, è morse qualchì mese dopu.
Etimolugia : da l'ebraicu "Yohanân" (Diu ti hà aggraziatu).
Paesi è cità : Roma, Parigi (9 aprile), in Oriente (11 nuv.), Monacu.
V. Ghjuvanni (27 dicembre). Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.


Tags : Lingua corsa
Mercredi 23 Janvier 2013 à 00:24

Vincensiu era un diacunu spagnolu natu in Huesca, mortu in Valenzia l'annu 304. Era un oratore tremendu. U vescu di Saragossa, chì ghjera tartagliulu, l'avia fattu diacunu è incaricatu di fà e prediche.


Arrestati tramindui, i mandanu in Valenzia. U guvernatore di a pruvincia principia per interrugà u vescu. Quellu, da a paura, ùn pudia caccià una parulla. U guvernatore si rallegrava digià, persuasu chì i dui omi accettavanu di rinnegà a fede cristiana. Allora, Vincensiu intervene, eloquente cum'è sempre, incuraggitu da i sguardi pietosi di u vescu, è spiega chì nunda i impediscerà d'esse fidi à a duttrina di u Cristu.
Vincensiu hè messu à a tortura. Mentre ch'elli u sgranfigneghjanu cù unghje di ferru, ch'elli u brusgianu à picculu focu, ellu stà intrepidu. Hè mortu pianu pianu, cantendu salmi.
Etimolugia : da u lat. "vincentius" (chì vince).
Casate : Vincensini, Vincentelli, Vincenti.
Nomi : Cencio, Cente, Centina, Centinus, Kenia, Nencio, Sensen, Sent, Uinsionn, Vicencia, Vicencio, Vicenta, Vicente, Vicentius, Vikacha, Vikenti, Vin, Vince, Vincensia, Vincensiu, Vincent, Vincente, Vincentius, Vincenz, Vincenza, Vinzene, Zens, Zenzel, Vikentia.
Paesi è cità : Vicenza, Cortona, Lisbona, Oporto, Leon, Valenzia, Saragozza, Berna. Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.


Tags : Lingua corsa
Lundi 21 Janvier 2013 à 23:59

Fruttuosu era u vescu di Tarragona, in Spagna, quandu ellu hè statu marturiatu, u 21 ghjennaghju di l'annu 259. D'ellu n'anu parlatu u puetu Prudenziu è Santu Agustinu, è po, in u 1935, anu publicatu a so passione chì serebbi stata scritta da un testimone di l'epica.


Fruttuosu era statu arrestatu cù i so dui diacuni, è avianu passatu a nuttata in prigiò à pregà. U lindumane, u ghjudice li disse: - Sì dunque vescu? - Iè, rispose Fruttuosu, sò vescu. - Dì piuttostu chè tù ere vescu, disse u ghjudice. È u cundannò à esse brusgiatu cù i so diacuni.
Quandu elli funu messi nantu à u legnaghju, un suldatu cristianu s'avvicinò è li disse: - Prega per mè. - Pregheraghju per tutta a Cristianità, da l'Oriente à l'Occidente, disse Fruttuosu.
Nantu à u legnaghju, i trè omi eranu stati liati arritti. I canapi funu i primi à brusgià. Allora si sò indinuchjati è sò morti preghendu.
U lindumane, i cristiani di u paese eranu venuti per racoglie e cendere di Fruttuosu è dalli una sepultura quandu elli anu intesu a voce di u Santu chì dicia: - Lasciatele stà, chì un omu fidu à Ghjesù ùn pò avè un onore particulare.
Etimolugia : ?
Paesi è cità : Segovia, Tarragona. In Corsica: Cagnanu.

Gnese era una zitella di tredeci anni, marturiata in Roma trà l'annu 250 è l'annu 306. Hè morta vuluntaria pè a so fede, curaggiosa davanti à u boia. U martiriu d'issa zitella hà cumossu tutti i cristiani di l'Imperu, è Gnese hè diventata un persunagiu di legenda. A legenda conta in l'Occidente ùn hè micca a listessa chè quella conta in l'Oriente.
Secondu i Latini, Gnese ricusa i sacrifizii à i dii pagani. A leganu à un piottulu, è li solcanu e carni cù unghje in ferru. A ghjente pianghje. Ella hè tutta gioia. Parechji giuvanotti si prisentanu per liberalla è spusalla. Gnese li dice: "Fidanzatu n'aghju digià unu, Ghjesù". È po dice à u boia: "Spicciatevi chì m'aspetta". È u boia li taglia u capu.
Secondu i Grechi, Gnese era di famiglia nobile, è u guvernatore avia decisu di falli rinnegà a fede cristiana. A porta in una casa cù e prustitute. Quella zitella pare un anghjulu è nisunu omu hà u curaggiu di prufittanne. For di unu chì a li prova è casca seccu. "Stà à sente, dice Gnese à u guvernatore, sì l'anghjulu mandatu da Diu hà fulminatu istu omu bestiale, hè chì ùn ci era altra manera per preservà a mio virginità; ma eiu u vogliu risuscità". È cusì face, prima d'esse brusgiata.
Etimolugia : da u grecu "agnê" (pura, casta). U lat. "agnus" (agnellu) hà fattu cunfusione è a santa hè aspessu riprisentata cù un agnellu in collu.
Nomi : Agnès, Agnese, Agneta, Agnete, Gnese.
Litteratura : U nome francese Agnès, utilizatu da u Medievu, si hè spartu ancu di più dopu à a pezza di Molière: "L'Ecole des Femmes", scritta in u 1662, è duve Agnès hè una niscentre. Arricurdatevi a frasa: "Le petit chat est mort".
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Lundi 21 Janvier 2013 à 00:03

Bastianu serebbi un Milanese marturiatu in Roma un 20 ghjennaghju è sepoltu in e catacombe di a via Appia. Era digià onuratu da dui seculi quandu, à u seculu sestu, hè nata una legenda.


Secondu issa legenda, Bastianu era un bellu ufficiale chì passava u so tempu à succorre e vittime cristiane di a persecuzione urganizata da l'imperatore Dioclezianu. Da a stizza, l'imperatore l'hà datu à l'archeri chì l'anu matraversatu di frezze.
A veduva, Irena, vense à piglià a salma di Bastianu per dalli una sepultura. U martiru respirava sempre. U si hà purtatu in casa, l'hà gueritu, è l'hà dumandatu di stassine piattu. Ma Bastianu, più decisu chè mai, s'hè impustatu per vede l'imperatore è dumandalli a libertà pè i cristiani. Quellu l'hà fattu tumbà à bastunate, cum'è un cane.
A legenda hà piaciutu tantu chì si ne sò servuti pittori, musicanti è pueti.
Etimolugia : da u grecu "sebastos" (carcu d'onori, venerabile).
Casate : Bastianacci, Bastianaggi, Bastianelli, Bastianesi, Bastiani, Bastianini, Sebastiani.
Nomi : Basch, Bast, Bästel, Basten, Bastiaan, Bastian, Bastiana, Bastiano, Bastianu, Bastiat, Bastien, Bastienne, Bastin, Bastina, Baustian, Sebass, Sébastian, Sebastiana, Sebastiane, Sebastiani, Sebastiano, Sébastien, Sébastienne, Sebestyen, Seva, Sevastiana, Sevastiane, Wastel.
Paesi è cità : Roma, Mannheim, Palma, Soissons, Oetting, Chiemsée (trasl. 9 dicembre). In Corsica: Arbellara, Castineta, Chigliacci di Campulori, Munticellu, u Silvarecciu, a Verdese.
Prutezzione : pulizzeri.

Fabianu era un laicu fattu papa in 236, mortu martiru u 20 ghjennaghju 250.
Etimolugia : da "Fabius", casata rumana, da "faba" (a fava). Cugnomi simili eranu assai in usu in l'Antichità: Ciceru venia da "u ceciu" è Lentulu da "a lentichja". U nome Fabianu s'hè spartu in Inghilterra à u seculu XIII. A u seculu XIX ci hè nata a "Fabian Society", creata in l'onore di Fabiu Cuntactor, un omu puliticu rumanu di u seculu terzu nanzu à Cristu, sucietà chì ghjè diventata u Partitu travaglistu. Ne facianu parte i rumanzeri B. Shaw è H.Ghj. Wells.
Casate : Fabiani.
Nomi : Faba, Fabia, Fabian, Fabiana, Fabiane, Fabiano, Fabianu, Fabianus, Fabie, Fabien, Fabienne, Fabiola, Fabion, Fabis, Fabiu, Fava.
Litteratura : u feminile Fabiola hè statu messu à a moda da u rumanzu di Wiseman in u 1845.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Dimanche 20 Janvier 2013 à 00:12

Appianu era vescu in l'Africa di u Nordu quandu, in l'annu 428, ghjunsenu i Vandali. Fù esiliatu in Corsica cù San Fiurenzu è San Vendemiale. Tutti è trè sò stati impiegati à fà a legna in e fureste sopra à Sagone, ma truvonu ancu u tempu d'evangelizà u paese. Quand'elli sò vultati in Africa sò stati marturiati.


Etimolugia: ?
Paesi : Sagone, u Borgu di Marana. Appianu avia una chjesa in a pieve di Verde è, in Niolu, sopra à Corscia, ci hè un locu dettu Sant'Appianu.

Canutu, natu in u 1040, era u rè di u Danimarca. I primi anni di u so regnu tuttu andava bè è megliu. Ma, quandu Guglielmu u Cunquistadore si stabilì in Inghilterra, partì per cacciaccilu. A spedizione fù un disastru... è ghjera custata caru. Allora Canutu creò un impositu nantu à a nubiltà. I nobili si sò rivultati è n'anu ancu prufittatu per ùn pagà e decime ecclesiastiche.Un ghjornu chì u rè era à a messa in a chjesa Santu Albanu, l'avertenu di a ghjunta di i ribelli. Invece di preparassi à l'attaccu, s'hè cumunicatu, hà dichjaratu ch'ellu perdunava à i so nimichi, s'hè stracquatu, e bracce in croce, è s'hè messu à pregà. I cunghjurati sò entrati in chjesa è l'anu massacratu. Era u 10 lugliu 1086.
Etimolugia : forse da u bassu lat. "canutus" da "canus" (biancu). Forse dinù da u german. "knutr" (arditu, risulutu), u nome Knut essendu assai adupratu in u nordu di l'Europa.
Paesi è cità : Canutu (Knut in Danese) hè u Santu Patrone di u Danimarca.
Nomi : Canudo, Canute, Canuto, Canutu, Knud, Knut.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Samedi 19 Janvier 2013 à 00:12

Di Liberata ùn si sà nunda; di Priscilia, pocu, ancu s'ella hè cunsiderata da certi cum'è a prima martira cristiana. Ma quandu ella hè stata marturiata ùn si sà. À chì dice trà l'annu 45 è l'annu 54, à l'epica di Claudiu Tiberiu Primu, à chì dice trà l'annu 268 è l'annu 270 à i tempi di Claudiu Secondu dettu u Gotticu. U cultu vene da ciò chì, in Roma, nantu à a via Salaria nova, ci hè una catacomba detta catacomba di Santa Priscilia.


Etimolugia : da u lat. "priscus" (anticu). U nome era assai in usu in Roma, à i primi seculi. Si trova in l'Atti di l'Apostuli è in a lettera di San Paulu à Timoteu. Hè statu rimessu à a moda da i puritani inglesi.
Nomi: Illa, Pris, Prisca, Priscilia, Prisciliano, Priscilla, Priscillian, Priscillien, Priscillienne, Priscilo, Prisco, Priscu, Priscus, Prisk, Priska, Priskilla, Prisque, Prissie.

Leobardu era di famiglia ricca è passò a so giuventù à studià e Belle Lettere. U so primu frastornu fù quandu u babbu li disse ch'ellu li avia buscu una zitella cumu si deve. Ellu, chì ùn tenia à maritassi, ùn disse micca di nò, ma si ingeniò à fà pazientà u babbu, preghendu u Signore ch'ellu li venga in aiutu. L'aiutu l'ebbe, chì u babbu si morse. Allora, dete a zitella à un fratellu più giovanu è si ne andò in Turone, l'attuale cità di Tours, à pregà nantu à a tomba di San Martinu.
In Turrone fece a cunnuscenza di San Gregoriu, u famosu autore di una storia di i Franchi, un Alvergnese cum'è ellu. È diventonu amichi.
Leobardu tenia à a sulitutine. Cumprò una grotta, a ingrandò, ci fece dui finestrini, è campò custì 22 anni preghendu è studiendu e Sante Scritture. Per vive, fabricava carta pecura è a vendia. Gregoriu li purtava libri.
U decesimu mese di l'annu 592, Leobardu si ammalò. À Gregoriu chì venia à cumunicallu, disse: "ùn ghjunghjeraghju micca à Pasqua". U 18 ghjennaghju cullava in Paradisu. Nanzu di spirà, avia dettu, à u frate chì u curava, di sorte... è morse mezu à l'anghjuli.
Etimolugia : da u lat. tardiu "leopardus", da u gr. "leopardos" da "leon" (leone) è pardos (pantera).
Casate:  Leopardi.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Vendredi 18 Janvier 2013 à 00:13

Dettu dinù Antone Magnu, o Antone di u porcu, o Antone di mezu ghjennaghju per ùn cunfondelu cù Antone di Paduva, festighjatu u 13 ghjugnu. Antone hè natu in Egittu versu l'annu 255. À l'età di vinti anni, leghjendu u Vangellu di San Lucca, truvò ste parulle di Ghjesù: "Vendi ciò chè tù ai, dallu à i poveri, è seguitami". Cusì fece. Si n'andò in u desertu, dentru un castellu abbandunatu. Ci passò una vintina d'anni cù un porcu chì l'avia raghjuntu. Quandu ellu pregava, u porcu facia u tazzu; a notte li facia vede bellissime donne. Era u diavule.


Quand'ellu ebbe cinquanta anni, Antone hè statu raghjuntu da altri chì vulianu campà sulitarii. È cusì sò nati munasteri di rimiti, d'omi spernucciati nantu à un certu reghjone, ma cuntrullati da un abbate.
Sette anni dopu, l'hè chjappa torna a voglia di campà solu, è ghjè partutu versu u Mare Rossu. Hè mortu u 17 ghjennaghju di l'annu 356; avia più di centu anni.
Etimolugia : forse da "Antonius", casata rumana.
Casate : Antognetti, Antonelli, Antonetti, Antoni, Antonietti, Antonini, Antonioli, Antoniotti, Tognati, Tognetti, Togni, Tognini, Tognoli, Tognotti, Tonelli, Toniati, Toninelli, Tonioli.
Nomi : Anthony, Antoine, Antoinet, Antoinette, Antoinon, Anton, Antone, Antonella, Antoni, Antonia, Antonien, Antonienne, Antonin, Antonine, Antunietta, Tognu (V. Santu Tognumaria Zaccaria, 5 lugliu, è Santu Tognumaria Claret, 24 uttobre), Toinette, Toinon, Toni, Tonies, Tonia, Tonio, Toniu, Tony, Tugnu, Tunietta.
In Corsica, in u 1981, u nome Antone venia à u secondu rangu di i nomi maschili dopu à Ghjuvanni. Era quellu di 68 omi nantu à mille. Antunietta era à u quartu rangu di i nomi feminili dopu à Maria, Ghjuvanna, è Francesca. Era quellu di 23 donne nantu à mille.
Paesi è cità : Ampurias in Sardegna. In Corsica : Aiacciu, Aregnu, Campumoru, Casalabriva, u Lucu di Venacu, Mezavia, Partinellu, i Pughjali di Muru, a Riventosa, San Gavinu di Fiumorbu, Serra di Ferru, Siscu.
Prutezzione : Santu Antone prutegge l'animali dumestichi. U preganu pè e malatie di a pelle è pè e malatie appigliaticce.
Pruverbii : San Lurenzu gran calura, Sant'Antone gran friddura, l'una è l'altra pocu dura.
Santu Antone di Paduva, cf u 13 ghjugnu. Retrouvez l'émission I Santi sur Voce 


Tags : Lingua corsa
Jeudi 17 Janvier 2013 à 00:07
1 ... « 46 47 48 49 50 51 52 » ... 56