U nome feminile Clementina hè statu pupularizatu in i Stati Uniti d'America à l'epica di a cunquista di l'Uveste, cù a canzona "Oh; my derling Clementine".
Paesi è cità : Siviglia, Velletri, Crimea.
In Corsica : Petracurbara, Lanu.
Prutezzione : i zitelli malati.
Vucabulariu : A clementina, u fruttu, porta u nome di un frate, Patre Clemente, chì stava in Algeria, à Misserghin, un paese à 13 km da Oran.
A legenda di Santa Felicità ripete quella di i Maccabei. Dicenu ch'ella era una veduva chì campava à l'epica di l'imperatore Antuninu (138-161), marturiata cù i so sette figlioli dopu à a morte di l'imperatore, per avè ricusatu di rinnegà a fede cristiana. U primu di i figlioli hè mortu frustatu cù un staffile piumbatu, u secondu è u terzu, bastunati, u quartu, lampatu in un ghjargalone, l'altri trè, scapati. Dopu anu tombu a mamma.
Etimolugia è nomi : Cf Filice (12 ferraghju).
Paesi è cità : e Ville di Petrabugnu.
Culumbanu era un frate irlandese natu versu l'annu 540. Passatu in Gallia à l'età di 40 anni, hà fattu u famosu munasteru di Lussoviu (l'attuale Luxeuil, dipartimentu di a Haute-Saône), è po in Italia, à Bobbio, duv'ellu hà fattu u so ultimu munasteru è duv'ellu hè mortu u 23 nuvembre di l'annu 615. Culumbanu era l'amicu di e bestie salvatiche. I scoiattuli si arripiccavanu à a so vistura. I lupi si avvicinavanu per gode di e so carezze. L'orse li purtavanu i so ursachjotti perch'ellu i benedisca. Ma, era terribile cù i so frati. Ùn li lasciava dorme per ubligalli à pregà è, quandu una parulla di i Salmi era mal prununciata, i pigliava à staffilate.
Etimolugia : da u lat. "columba" (culombu).
Casate : Colombani, Colombini, Colombo.
Nomi : Coline, Collie, Colly, Colomba, Colomban, Colombana, Colombano, Colombat, Colombe, Colombi, Colombine, Coulombe, Columba, Culomba, Culumbana, Culumbanu.
Paesi è cità : Bobbio, Irlanda, Luxeuil.
Centu per una chì, dopu à a morte di San Culumbanu, è forse nanzu, certi di i so discepuli sò venuti in Corsica è si sò stabiliti:. nantu à u territoriu di Ruglianu, duv'ellu hè statu fattu dopu u castellu di i Mari;. nantu à quellu di e Ville di Petrabugnu;. in a muntagna di l'Ostriconi, sopra à Lama;. è à a bocca chì permette di passà da u fiuminale di Golu in Balagna.
Litteratura : Mérimée: "Colomba" (1840).
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.
Demetriu era chjuculettu, magrentinu, mezu zimbu, capellibiondu, cù una barba pinzuta. Troppu bravu, ùn era fattu pè amministrà una dioccesi. Cuntinuvò à scrive, è, in u 1705, publicò u quartu vulume di "Fior di i Santi". Quattru anni dopu, l'anu trovu mortu in dinochje nant'à u so lettu.
Etimolugia : da u gr. "Déméter" (nome di una divinità).
Nomi : Demetre, Demetrio, Demetriu, Demetrius, Dimitri, Dmitri.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.
L'annu 235, hè statu cundannatu à travaglià inde e minere di Sardegna. Hè mortu da e fatiche trè anni dopu, in l'isula di Tavolara. E so osse sò state purtate in Roma.
U 19 nuvembre si festighjeghja dinù à San Patroculu, natu verdì l'annu 500 in a capitale di i Biturigi (l'attuale cità di Bourges, dipartimentu di u Cher), avia un impiegu in Lutezia (l'attuale Parigi), à a Corte di Childericcu Primu, quandu a mamma, diventata veduva, u fece vene à u paese nativu.
- U mio figliolu - li disse -, ai 40 anni è ghjè tempu chè tù ti marite. T'aghju trovu, cum'è sposa, a più bella zitella di u reghjone.
- O Mà! - rispose Patroculu - lasciemu issa zitella à d'altri è permettimi di realizà a mio vucazione.
Hè andatu à truvà u vescu chì l'hà accettatu cum'è chiericu è po l'hà fattu diacunu. Ma u sughjornu accantu à u so vescu ùn li cunvenia. Ùn pudia pate di calassi à tavula duie volte u ghjornu per fà cullaziò cù a cumunità. Ellu si cuntentava di un pezzu di pane asciuttu è u so piacè era di stà ore è ore incantatu à pregà.
Si n'andò, è piantò in Acque Nere (l'attuale Neris, dipartimentu di l'Allier), fece una casa, un oratoriu è una scola.
Cum'ellu avia a riputazione di guarì stroppii è malati, è chì, di più in più, ghjunghjia ghjente, lasciò tuttu ciò ch'ellu avia à e vergine cunsacrate, è si rifugiò in a furesta di Cella, purtendusi una vanga è una piola à dui tagli. Dece anni dopu, si n'andete più in dà, indì a furesta Culumbaria (l'attuale Colombier), è ci stete 18 anni, sin'à a morte, à l'età di 76 anni. Issi 18 anni sò stati i più belli di a so vita. Ùn stanciava di pregà, ancu quand'ellu vangava u so ortu, o ch'ellu facia a pruvista di legne cù a piola à dui tagli.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.
Subitu eletti eranu in periculu. U velenu era à a moda. Tenianu un annu, dui, trè, è po, un bellu ghjornu, una disgrazia i mandava in l'altru mondu.
Odone era figliolu d'un signoru di a Turena. Da chjucu, u babbu l'avia cunsacratu à San Martinu. À l'età di 20 anni, era unu di i 150 canonichi prebendati chì curavanu, in Turone, a tomba di u santu.
À 30, Odone si face frate. L'annu dopu si trova in Cluniaccu, - oghje Cluny - a celebre abbazia benedittina chì venia d'esse creata da u duca d'Acquittania, è rifurmata da San Bernone.
Dicessette anni dopu, Odone succede à Bernone, è dà à l'abbazia, un'urganizazione tale chì, per dui seculi, averà una grande autorità, micca solu in l'affari di a Chjesa, ma dinù in a pulitica di i Stati eurupei.
Odone era un urganizatore di prima trinca, fermu, severu, ma attempu era un omu alegru. In recreaziò, passava u so tempu à cuntà stucciuli è à fà ride i frati. Tutta a so vita, hà scrittu puesie è musica.
À l'età di 63 anni, si truvava in Roma pè a quarta volta, quand'ellu si rese contu ch'ellu avia più pocu à campà. Si spicciò di parte, è ghjuntu nant'à a tomba di San Martinu, si morse. Era u 18 nuvembre di l'annu 942.
In Corsica, u 18 nuvembre, si festighjava dinù à Fredianu, chì ghjè u santu padrone di Casaglione.
San Fredianu era un frate irlandese di u seculu sestu, forse figliolu di rè, venutu in Roma, una prima volta in pelegrinaggiu, una seconda per studià. Tandu, ùn turnò più indì u so paese. Si stabilì accant'à Lucca, aldifora di l'accintu rumanu è, cù i so discepuli fece una chjesa dedicata à San Vincensiu, chjesa chì, oghje, porta u so nome. L'annu 560 fù fattu vescu di Lucca. Dece anni dopu, a regione fù invasa da i Lombardi. Ellu, ùn ebbe altra premura chè di cunverteli.
Un annu chì u fiume chjamatu Serchio sburdava è minacciava a cità, Fredianu li fece cambià di lettu cù un semplice colpu di vanga. Quessa hè a legenda, ma a verità dev'esse chì, grazia à i studii fatti in Roma, fece fà travagli facili per una deviazione chì dete l'acqua, è dunque a prusperità, à a campagna di Lucca.
San Fredianu hè mortu in Lucca u 18 marzu di l'annu 588. A festa hè celebrata u 18 nuvembre, anniversariu di a traslazione di e so reliquie à u seculu VIII.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.
Quandu a salma ghjunghje in Turinghen, Lisabetta dice: "Vi ringraziu, o Signore, di avemmi cunsulatu dendumi e so osse. Noi ùn ci pudiamu staccà. Cun ellu, averebbi accettatu di girà u mondu dumandendu a limosina".
Mortu u maritu, per Lisabetta cumencianu e tribulazioni. Scacciata da a socera, parte cù i so trè figliulucci. U più chjucu sughjia sempre. U primu ghjornu si rifugieghjanu in un carciulellu. Dopu, vanu à truvà u vescu di Bambergu, chì ghjera u ziu è chì li dà l'allogiu.
Quandu u ziu parlava di rimaritalla, Lisabetta dicia: "Piuttostu mi tagliu u nasu". Hà creatu, in Marburgu un uspidale per curà i leparosi. Pigliò cum'è direttore un inquisitore chì a flagellava è a pattunava in publicu. Ella ringraziava à Diu. Dicia: "Ùn vogliu fà paura à Diu, fendumi vede intrugnata. Sò ch'ellu preferisce di vedemi alegra, postu chì u tengu caru è mi tene caru".
Hè morta u 17 nuvembre 1231. Avia 24 anni.`$
Etimolugia è nomi : Cf Lisabetta di u Portugallu (4 lugliu).
Paesi è cità : Turingia, Marburgu, Isny.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.
Margherita hà riesciutu à intruduce a liturgia rumana indì a Chjesa scuzzese, è hà fattu, in Edimburgu, un munasteru nant'à u mudellu di quellu di Cluny, in Francia.
Hè morta à u castellu d'Edimburgu, u 16 nuvembre 1093, quattru ghjorni dopu chì i Normani d'Inghilterra abbianu assassinatu u maritu, chì guvernava a Scozia dipoi 37 anni.
U nome Margarita, in latinu, vole dì:"perla". U fiore hè statu chjamatu cusì per via chì avanti d'apresi s'assumiglia à una perla.
Donne chì si chjamanu Margarita ci n'hè assai in Inghilterra, in Alemagna, in Francia, in Italia. In Scozia, santa Margarita hè a santa naziunale; in u 1970, una zitella nant'à dece si chjamava Margarita.
In Svezia, in u 1950, tredeci zitelle nant'à centu portavanu u nome di Mergit.
In Francia, u nome " Marguerite" hà pigliatu dinù a forma di Daisy è Peggy.
D'apressu à Mistral, Magali hè un'adattazione provenzale di Margarita.
In u 1981, in Corsica, Margarita venia à u dicenovesimu rangu di i nomi feminili. Era quellu di sei nomi nant'à mille.
U 16 nuvembre si festighjeghja dinù à santa Gertrude, un'Alemana nata verdì l'annu 1256, morta à l'età di 45 anni.
Ùn si sà di qual'ella ne era, nè da duv'ella surtia. Ciò chì si sà, hè ch'ell'avia 5 anni quand'ell'hè stata accolta da e sore di l'abbazia d'Helfta, in Sassonia, è ci hà passatu a so vita.
In'ss'abbazia, e sore a si scialavanu: passavanu u tempu à discute filosufia, literatura, à fà è stà à sente a musica. Gertrude fece cum'è l'altre sin'à l'età di 25 anni. Hà dettu: "Di a mio anima, mi ne penserava quant'è di i mio vechji scarpi. Era una pagana, mez'à pagane". Tandu hà pinsatu à a vita eterna, si hè vista persa è hà suffertu u martire durante un mese.
Una sera, à l'attrachjata, hè affaccatu, in camera, un giovanu, assai bellu, assai distintu. Era un anghjulu chì l'annunziava l'amore di Ghjesù. Dipoi, campò in visibiliu, cun gioie imense.
Disse: "O Signore, u vostru più grande miraculu hè d'avè ublicatu a terra à purtà una peccatrice cum'è mè!"
Gertrude era pueta, è hà lasciatu scritti di gran valore spirituale è literariu. E so rime latine celebreghjanu, cù a fede cristiana, a natura, l'amore, è a morte.
Etimolugia è nomi : Cf Margherita Bourgeoys (12 ghjennaghju).
Paesi è cità : Scozia.
Prutezzione: donne in partu.
Etimolugia : da u germ. "ger" (lancia) è "trud" (fida).
Nomi : Drück, Drut, Gartrude, Geerdine, Geertruida, Geeske, Gerda, Gerdie, Gerdrugt, Gertraud, Gertraut, Gertrud, Gertruda, Gertrude, Gertrudis, Gertrut, Gesine, Getoussia, Giertru, Gletruda, Jertrud, Traudel, Truda, Trude, Trudie, Trudy, Tula, Tuta.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale
du lundi au samedi à 10h30.
Insignava chì ùn ci era nisuna oppusizione trà u prugressu di e cunnuscenze umane è a fede cristiana. L'edizione di i scritti di issu gran maestru di a Sculastica cumporta 38 libri. U so megliu elevu hè statu San Tumasgiu d'Aquinu, u più grande teologu di u Medievu.
À u sedecesimu seculu, u celebre Lefèvre d'Etaples, teologu è umanistu, pretendia chì i trè megliu genii di l'umanità eranu: Aristotele, Salomone è Alibertu u Grande.
E vechje cronache pisane parlanu di un Santu Alibertu di Corsica chì campava à u seculu XIII, ma d'ellu ùn si sà nunda è a Chjesa preferisce celebrà a memoria di Santu Alibertu, duttore universale.
Etimolugia : da u germ. "adel" (nobile) è "bert" (spampillante).
Casate : Alberti, Albertini, Albertucci, Albertelli, Albertoni, Albertosi, Aliberti, Alibertini.- In Corsica, in u 1981, Albertini venia à u secondu rangu di e casate, dopu à Casanova. 32% eranu in u cantone di Niolu-Omessa, 15% in quellu di u Viscuvatu, 12% in Bastia è 9% in Corti.
Nomi : Adalbert, Adalberta, Adalberte, Adalbertu, Albert, Alberta, Alberte, Alberti, Albertine, Albertini, Alberto, Albertu, Aliberta, Alibertina, Alibertinu, Alibertu, Aubert, Aubertin, Bela, Bert, Elbert.
Paesi è cità : Calvese (cumuna di Suddacarò).
Prutezzione : Alibertu hè u santu patrone di i scientifichi, naturalisti è chimisti.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale du lundi au samedi à 10h30.