Corse Net Infos - Pure player corse

I santi

Gilda, dettu u Saviu, era un Scuzzese fattu prete versu l'annu 518, mortu in u 570. Hà esercitatu u so ministeru in Irlanda, in Inghilterra, è in Brettagna. Hà creatu parechji munasteri. In a penisula di Rhuis (in l'attuale dipartimentu di u Morbihan) si vedenu sempre e ruine di quellu ch'ellu avia fattu avanti di ritirassi in l'isula di Huat, chì ghjè in faccia, una isula chì deve u so nome à a so forma ("huad", in brettone, vulendu dì "anatra").


Gilda era assai struitu. Da giovanu avia studiatu a filosufia è a litteratura.

Etimolugia : da u nome latinu di persona "Gildo" (?)

Nomi : Gilda, Gildas


Di Ghjulianu ùn si sà nunda for di una legenda.

Vultendu da viaghju, u signoru Ghjulianu entre in a camera cunghjugale per basgià a moglia. Spuntava u ghjornu. Chì vede in lettu? A moglia cù un omu. Tira a spada è taglia u capu à tramindui. È parte. Per istrada, trova a moglia chì ghjera andata à a messa è chì li conta chì, avendu ricevutu a visita di u soceru è a socera, l'avia datu u so lettu.

Addisperatu di avè tombu u babbu è a mamma, Ghjulianu parte cum'è un scemu, senza sapè duve andà. A moglia u seguita.

È viaghjanu, è viaghjanu... Un ghjornu entrenu in una furesta è sò arrestati da un fiume grossu. Facenu una capanna per elli è un picculu uspiziu pè i pelegrini è l'andacciani. Ghjulianu si face barcaiolu per chì a ghjente possi francà u fiume.

Moglia è maritu campanu cusì una trentina d'anni. Disgraziati ùn eranu, chì si tenianu caru. Ma, di tantu in tantu, Ghjulianu si ramintava a so malfatta è u rimorsu li macinava u core.

Un ghjornu, ghjunghje un vagabondu leparosu chì li dumanda di fallu passà nantu à l'altra sponda di u fiume. Sbarcandu da culandi, l'andaccianu era diventatu un anghjulu, vistutu di biancu, bellu cum'è u sole.

- "Sie in pace - li disse. Hè un pezzu chì u Signore ti hà perdunatu. Hè ellu chì mi manda per dittila. Addiu... o piuttostu à prestu."

Qualchì ghjornu dopu Ghjulianu è a moglia murianu è, inseme, cullavanu in Paradisu.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Mercredi 29 Janvier 2014 à 02:26

Tumasgiu era un frate di San Dumenicu natu versu l'annu 1225 à a Roccasecca d'Aquino. Quandu i genitori u mandanu in Napuli per studià, decide di fassi frate è principia u nuviziatu. A famiglia si oppone. Prova à scappà per andassine in Parigi, ma dui fratelli u raghjunghjenu in Siena è u chjudenu in un castellu. Un ghjornu, provanu à metteli una prustituta in lettu. Ellu chjappa un tizzone infiaratu è a ci caccia.


Quandu ellu hè liberatu, secondu l'ordini dati da l'imperatore Federiccu Secondu, Tumasgiu ritorna à u cunventu di Napuli. Avia una vintina d'anni. À vintiquattru anni hè fattu sottudiacunu in Parigi. À vinticinque anni hè fattu prete in Cologna. U so prufessore, tantu in Parigi chè in Cologna, era u famosu Santu Alibertu, un frate duminicanu assai sapiente, unu di i maestri di a scolastica. Tumasgiu hè diventatu prufessore ancu ellu è hà fattu scola in Parigi, in Roma, in Bologna è in Napuli. 
Di ghjennaghju 1274, parte per andà à u Cunciliu di Lione. Per istrada s'ammala, è more u 7 marzu in l'abbazia di Fossanova. 
À San Tumasgiu, u chjamavanu u "duttore angelicu". Hà scrittu assai, è ghjè cunsideratu cum'è unu di i grandi maestri di a scolastica. A so opera principale, intitulata "Somma teologica", s'hè restata da finì. Quandu u so secretariu li dicia di compiela, ellu rispundia: Innò chì tuttu ciò ch'o aghju scrittu, avà mi pare paglia è fenu". 
Etimolugia : da l'aramaicu "toma'" (picciaiu). 
Casate : Masi, Masia, Masetti, Masini, Masotti, Toma, Tomasi, Tomasini, Tomei, Tomi, Tommasi, Tommasini. 
Nomi : Dehmel, Foma, Foma, Fomaïda, Khoma, Maas, Masetto, Maso, Massey, Tam, Tammy, Thoma, Thomas, Thomase, Thomasin, Thomasine, Thomasje, Thomé, Thömel, Thomelin, Thoms, Thum, Tom, Tomas, Tomàs, Tomasa, Tomasi, Tomasina, Tomaso, Tomé, Tommie, Tommy, Toms, Tumasgiu, Tumasina. 
Paesi è cità : Napuli, Roma (7 marzu), Parigi (18 marzu) 
Prutezzione : università. 
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale   du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Mardi 28 Janvier 2014 à 00:56

Divota hè a santa patrona di a Corsica è di a principalità di Monacu. Secondu vechji scritti, tradizioni è legende, eccu ciò chì pò esse a so storia : Divota serebbi nata nantu à l'attuale territoriu di a cumuna di Lucciana, in un locu chjamatu Querciu, à quattru chilometri da l'antica cità di Mariana, versu a muntagna.


Hè stata allevata da una balia cristiana è, cù d'altre cristiane, andava à pregà in a grotta di a Nepiticcia chì si trova accantu à u paese di u Borgu.

Era prutetta da un certu Ticchiu, patriziu è senatore. Tandu - simu à u principiu di u seculu Terzu - a Corsica dipendia da u prefettu rumanu di a Sardegna, chjamatu Barbaru.

Quandu Barbaru ghjunse in Mariana, dumandò chì omu li metti in manu i cristiani. Ticchiu ricusò è fù avvelenatu.

Divota more marturiata. Tandu, un prete è un diacunu arrubanu u so cadaveru, u imbalsameghjanu, u mettenu nantu à una barca per purtallu in Africa, ma una culomba guida a barca versu u portu d'Ercule, l'attuale Monacu, trà Nizza è Vintimiglia. È cusì hè stata sepolta culà.

À u XVIImu seculu, i Ghjesuiti di Bastia anu ottenutu qualchì reliquia di a santa.

In u 1731, i patrioti corsi in guerra contru à Genuva, aduniti in u cunventu di u Boziu, anu pruclamatu à Santa Divota prutettrice di u Regnu di Corsica.

U 14 marzu 1820, a Sacra Cungregazione di i Riti hà fattu di Santa Divota a Patrona principale di a Corsica, cù festa doppia è uttava.

Etimolugia : da u lat. devotus" ( fidatu, divotu).

Casate : Devoti.

Nomi : Devote, Divota, Divotu.

Paesi è cità : Monacu. In Corsica: Petranera.


Anghjula Merici hè una santa taliana nata in Desenzano in u 1474, morta in Brescia in u 1540.

Orfana à sedeci anni, bella è ricca, avia decisu di cunsacrassi à l'educazione di e zitelle. Passò trentacinque anni à amparalli a duttrina cristiana è po, cinque anni nanzu di more, riescì à creà un istitutu ch'ella dedicò à Santa Orsula. Nascì cusì a prima cungregazione insegnante d'Europa.

L'Ursuline eranu sore libere, senza nisunu ingagiamentu. Nè mancu purtavanu una vestura particulare cum'è l'altre sore. Ricevianu e zitelle in i so munasteri, è andavanu dinù à fà scola in e case.

Dopu à a morte d'Anghjula Merici, a Chjesa ubligò l'Ursuline à avè una disciplina... è una vestura.

Cf S. Anghjulu, 5 maghju.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Lundi 27 Janvier 2014 à 01:49

Paula era una signora rumana nata l'annu 347. À 17 anni s'era maritata è avia avutu cinque figlioli, quattru femine è un maschju.


 À trenta dui anni perde u maritu ch'ella tenia assai. Cerca rifugiu in a religione è frequenta un circulu di donne di l'aristocrazia creatu da Santa Marcella è direttu da San Ghjilormu

L'annu 385, Ghjilormu parte pè a Terra Santa. Certe donne si ne vanu cun ellu. Paula u seguita, purtendusi una di e figliole chì si chjamava Eustacchia.

À Bettelemme, Paula face dui munasteri, unu per Ghjilormu è i so discepuli, l'altru per ella è e so cumpagne.

Ghjilormu facia travaglii di scrittura, traducendu a Bibbia. Ella li dava di chè campà, è circava di tranquillizallu, chì ghjera un omu assai suffisticu.

Hè morta u 26 ghjennaghju di l'annu 404. Avia 57 anni. A figliola, chì serà canunizata ancu ella, l'hà chjusu l'ochji è l'hà interrata accantu à a casa duve ellu era natu Ghjesù.

V. Paulu (29 ghjugnu)

Paesi è cità : Roma, Parigi (22 ghjugnu).


Timoteu è Tittu eranu dui cullaburatori di San Paulu l'Apostulu.

Timoteu, figliolu d'un babbu grecu è d'una mamma ghjudeia, San Paulu l'avia trovu in l'Asia minore, l'avia cunvertitu è battizatu. Da tandu, u s'avia purtatu cun ellu da a Macedonia à Roma.

Tittu, ellu, era digià cunvertitu quandu San Paulu l'hà scontru in Antiocca. U si hà purtatu in Ghjerusalemme, , è po l'hà mandatu in Grecia, è in altrò, à sparghje a duttrina di Ghjesù. Hè mortu in l'isula di Creta duve ellu avia intruduttu u Cristianisimu.

Etimolugia : Timoteu: da u grecu "timaô" (aghju rispettu) è "theos" (Diu). Tittu: da u nome latinu di persona, Titus.

Casate: Timotei.

Nomi : Theus, Thiemo, Tim, Timetheus, Timmie, Timms, Timmy, Timo, Timofej, Timotea, Timoteo, Timoteu, Timothée, Timothy, Tiomoid.

Paesi è cità : Roma (24 ghjennaghju), Parigi (31 marzu), Custantinopuli (trasl. 24 ferraghju).
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Dimanche 26 Janvier 2014 à 00:16

San Paulu, l'Apostulu, natu in Turchia, era un Ghjudeiu di citatinanza rumana chì avia studiatu in Ghjerusalemme. A so cunversione hè stata conta da ellu stessu è da San Lucca.


À mè - dice San Paulu - mi si paria un duvere d'avè à cumbatte à Ghjesù u Nazareu. In Ghjerusalemme, aghju messu in prigiò una massa di i so discepuli, è mi rallegrava quandu ch'elli eranu cundannati à morte. Aspessu, in e sinagoghe, l'aghju marturiati per ch'elli rinneghinu a so fede. Era talmente furiosu chì andava à circalli in e cità strangere.

"Fù cusì chì sò andatu in Damascu per incatenanne unipochi è purtalli in Ghjerusalemme.

"Ci avvicinavamu da a cità, eiu è i mio cumpagni, quandu, versu meziornu, una luce più forte chè u sole ci accecò, è cascheimu in terra."

"È tandu, una voce disse:

- Perchè mi persecuteghji?

"È eiu dissi:

- Quale sì, signoru?

"A voce rispose:

- Sò Ghjesù, u Nazareu, quellu chè tù persecuteghji. T'aghju sceltu per esse u mio testimone davanti à i Ghjentili, per annunzialli qualcosa, per ch'elli credinu in mè, è passinu da e tenebre à a luce, è ottenghinu, cù u perdonu di i so peccati, a lascita di Diu. Alzati, entri in cità, ti spiegheraghju.

Paulu era sempre cecu. I cumpagni u guidonu tenendulu pè a manu, è ghjunsenu in un certu Ghjuda.

Un omu, chì si chjamava Amania, li disse:

- U Signore mi manda per rendeti a vista è datti u Spiritu Santu.

L'hà impostu e mani, è l'hà battizatu. E squame chì ghjeranu nantu à l'ochji casconu. Ellu chì ghjera statu dui ghjorni senza manghjà è senza beie, si messe à tavula è manghjò.

È, dui ghjorni dopu, si n'andò à sparghje a duttrina di Ghjesù.

Etimolugia: da u lat. "paulus" (chjucu)

Paesi è cità: Roma, Bologna, Massa, Lombardia, Berlinu, Avignone, Cluny, Brema, Londra, Saragozza, Valladolid (trasl. 16 aprile),

V. Paulu (29 ghjugnu).

Nanzu, u 25 ghjennaghju, si celebrava a memoria di frate Franceschinu di Ghisoni.

Si chjamava Orsu Francescu. Era natu u 17 dicembre 1777, figliolu di Martinu Mucchielli è d'Anna Gregori. Da chjucu, hà persu u babbu, è po, à 11 anni, a mamma. U si anu pigliatu i frati di u cunventu di Ghisoni.

À 21 annu, si ne hè andatu in Roma duv'ellu avia un ziu medicu. U 24 uttobre 1800 hè entratu ind'i Franciscani è, u 26 uttobre 1801, facia prufessione di voti munastichi.

Hà dumandatu à u Signore a grazia di ùn esse prete è u Signore l'hà statu à sente denduli u mal cadutu.

Hà campatu in u ritiru di Civitella, l'attuale Bellagra, accantu à Subiacco, cum'è u so cumpatriottu San Teofilu di Corti. Hè mortu à 54 anni, u 25 ghjennaghju 1832.

Franceschinu avia u donu di fà i miraculi è di prufetizà. U patre superiore l'avia dumandatu quand'ellu vulia more. Ellu rispose: "Aspettu i vostri ordini". Allora, mentre ch'elli cantavanu u salmu "Laetatus sum", à e parulle: "in pace in idipsum dormiam et requiescam", hà resu a so anima à Diu.

A Sacra Cungregazione di i Riti l'hà dichjaratu Venerabile in u 1848.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Samedi 25 Janvier 2014 à 00:28

Francescu, figliolu di u marchese di Sales, hè natu in u 1567 à u castellu di Thorens (in l'attuale dipartimentu di Haute-Savoie). Hà fattu i so studii, da chjucu in Annecy, da 14 à 21 annu in Parigi, da 21 à 24 anni in Paduva.


À 26 anni hè urdinatu prete da u vescu di Ginevra chì, l'annu dopu, u manda à circà di cunverte i Calvinisti di u Chablais. À 32 anni hè cuaghjutore di u vescu chì l'hà fattu prete è, trè anni dopu, li succede. A so dioccesi era chjuca è avia pochi catolichi; Arrigu Quartu di Francia, chì cunsiderava ch'ellu avia tutte e qualità, li prupunia megliu in i so Stati. Francescu rispose: "Ùn rinnegu micca a donna povera ch'o aghju spusatu per piglianne una altra più ricca è più bella". Ùn impedisce micca chì, aspessu, andava in Francia à predicà.

In u 1604 - hà tandu 37 anni - scontra, in Digione, duve ellu era andatu à predicà a Quaresima, Jeanne de Chantal (a mammone di a futura Madame de Sévigné), è creanu inseme a Cungregazione di e sore di a Visitazione.

U 28 dicembre 1622, more in Liò duve ellu avia accumpagnatu u duca di Savoia cum'è cunsiglieru puliticu.

San Francescu dicia: "U peghju di i vigliacchisimi hè u scuraggimentu". Hè cunsideratu cum'è unu di i megliu scrittori di l'epica. U so capu d'opera hè l' "Introduction à la Vie dévote", scrittu in u 1607 è u 1608 pè a so cucina, Madame de Charmoisy, per spiegalli e virtù chì una donna nobile pò acquistà cù una vera fede.

Etimolugia : forse da u german. "frank" (curaggiosu), forse da u nome etnicu di i Franchi.

Paesi è cità : Annecy, Chambéry.

Prutezzione : scrittori è ghjurnalisti.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Vendredi 24 Janvier 2014 à 01:01

Vincensiu era un diacunu spagnolu natu in Huesca, mortu in Valenzia l'annu 304. Era un oratore tremendu. U vescu di Saragossa, chì ghjera tartagliulu, l'avia fattu diacunu è incaricatu di fà e prediche.


Arrestati tramindui, i mandanu in Valenzia. U guvernatore di a pruvincia principia per interrugà u vescu. Quellu, da a paura, ùn pudia caccià una parulla. U guvernatore si rallegrava digià, persuasu chì i dui omi accettavanu di rinnegà a fede cristiana. Allora, Vincensiu intervene, eloquente cum'è sempre, incuraggitu da i sguardi pietosi di u vescu, è spiega chì nunda i impediscerà d'esse fidi à a duttrina di u Cristu.

Vincensiu hè messu à a tortura. Mentre ch'elli u sgranfigneghjanu cù unghje di ferru, ch'elli u brusgianu à picculu focu, ellu stà intrepidu. Hè mortu pianu pianu, cantendu salmi.

Etimolugia : da u lat. "vincentius" (chì vince).

Casate : Vincensini, Vincentelli, Vincenti.

Nomi : Cencio, Cente, Centina, Centinus, Kenia, Nencio, Sensen, Sent, Uinsionn, Vicencia, Vicencio, Vicenta, Vicente, Vicentius, Vikacha, Vikenti, Vin, Vince, Vincensia, Vincensiu, Vincent, Vincente, Vincentius, Vincenz, Vincenza, Vinzene, Zens, Zenzel, Vikentia.

Paesi è cità: Vicenza, Cortona, Lisbona, Oporto, Leon, Valenzia, Saragozza, Berna.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Mercredi 22 Janvier 2014 à 02:16

Fruttuosu era u vescu di Tarragona, in Spagna, quandu ellu hè statu marturiatu, u 21 ghjennaghju di l'annu 259. D'ellu n'anu parlatu u puetu Prudenziu è Santu Agustinu, è po, in u 1935, anu publicatu a so passione chì serebbi stata scritta da un testimone di l'epica.


Fruttuosu era statu arrestatu cù i so dui diacuni, è avianu passatu a nuttata in prigiò à pregà. U lindumane, u ghjudice li disse: - Sì dunque vescu? - Iè, rispose Fruttuosu, sò vescu. - Dì piuttostu chè tù ere vescu, disse u ghjudice. È u cundannò à esse brusgiatu cù i so diacuni.

Quandu elli funu messi nantu à u legnaghju, un suldatu cristianu s'avvicinò è li disse: - Prega per mè. - Pregheraghju per tutta a Cristianità, da l'Oriente à l'Occidente, disse Fruttuosu.

Nantu à u legnaghju, i trè omi eranu stati liati arritti. I canapi funu i primi à brusgià. Allora si sò indinuchjati è sò morti preghendu.

U lindumane, i cristiani di u paese eranu venuti per racoglie e cendere di Fruttuosu è dalli una sepultura quandu elli anu intesu a voce di u Santu chì dicia: - Lasciatele stà, chì un omu fidu à Ghjesù ùn pò avè un onore particulare.

Etimolugia : ?

Paesi è cità : Segovia, Tarragona. In Corsica: Cagnanu.


Gnese era una zitella di tredeci anni, marturiata in Roma trà l'annu 250 è l'annu 306. Hè morta vuluntaria pè a so fede, curaggiosa davanti à u boia. U martiriu d'issa zitella hà cumossu tutti i cristiani di l'Imperu, è Gnese hè diventata un persunagiu di legenda. A legenda conta in l'Occidente ùn hè micca a listessa chè quella conta in l'Oriente.

Secondu i Latini, Gnese ricusa i sacrifizii à i dii pagani. A leganu à un piottulu, è li solcanu e carni cù unghje in ferru. A ghjente pianghje. Ella hè tutta gioia. Parechji giuvanotti si prisentanu per liberalla è spusalla. Gnese li dice: "Fidanzatu n'aghju digià unu, Ghjesù". È po dice à u boia: "Spicciatevi chì m'aspetta". È u boia li taglia u capu.

Secondu i Grechi, Gnese era di famiglia nobile, è u guvernatore avia decisu di falli rinnegà a fede cristiana. A porta in una casa cù e prustitute. Quella zitella pare un anghjulu è nisunu omu hà u curaggiu di prufittanne. For di unu chì a li prova è casca seccu. "Stà à sente, dice Gnese à u guvernatore, sì l'anghjulu mandatu da Diu hà fulminatu istu omu bestiale, hè chì ùn ci era altra manera per preservà a mio virginità; ma eiu u vogliu risuscità". È cusì face, prima d'esse brusgiata.

Etimolugia : da u grecu "agnê" (pura, casta). U lat. "agnus" (agnellu) hà fattu cunfusione è a santa hè aspessu riprisentata cù un agnellu in collu.

Nomi : Agnès, Agnese, Agneta, Agnete, Gnese.

Litteratura : U nome francese Agnès, utilizatu da u Medievu, si hè spartu ancu di più dopu à a pezza di Molière: "L'Ecole des Femmes", scritta in u 1662, è duve Agnès hè una niscentre. Arricurdatevi a frasa: "Le petit chat est mort".
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Mardi 21 Janvier 2014 à 01:30

Bastianu serebbi un Milanese marturiatu in Roma un 20 ghjennaghju è sepoltu in e catacombe di a via Appia. Era digià onuratu da dui seculi quandu, à u seculu sestu, hè nata una legenda.


Secondu issa legenda, Bastianu era un bellu ufficiale chì passava u so tempu à succorre e vittime cristiane di a persecuzione urganizata da l'imperatore Dioclezianu. Da a stizza, l'imperatore l'hà datu à l'archeri chì l'anu matraversatu di frezze.

A veduva, Irena, vense à piglià a salma di Bastianu per dalli una sepultura. U martiru respirava sempre. U si hà purtatu in casa, l'hà gueritu, è l'hà dumandatu di stassine piattu. Ma Bastianu, più decisu chè mai, s'hè impustatu per vede l'imperatore è dumandalli a libertà pè i cristiani. Quellu l'hà fattu tumbà à bastunate, cum'è un cane.

A legenda hà piaciutu tantu chì si ne sò servuti pittori, musicanti è pueti.

Etimolugia : da u grecu "sebastos" (carcu d'onori, venerabile).

Casate:  Bastianacci, Bastianaggi, Bastianelli, Bastianesi, Bastiani, Bastianini, Sebastiani.

Nomi : Basch, Bast, Bästel, Basten, Bastiaan, Bastian, Bastiana, Bastiano, Bastianu, Bastiat, Bastien, Bastienne, Bastin, Bastina, Baustian, Sebass, Sébastian, Sebastiana, Sebastiane, Sebastiani, Sebastiano, Sébastien, Sébastienne, Sebestyen, Seva, Sevastiana, Sevastiane, Wastel.

Paesi è cità : Roma, Mannheim, Palma, Soissons, Oetting, Chiemsée (trasl. 9 dicembre). In Corsica: Arbellara, Castineta, Chigliacci di Campulori, Munticellu, u Silvarecciu, a Verdese.

Prutezzione : pulizzeri.


Fabianu era un laicu fattu papa in 236, mortu martiru u 20 ghjennaghju 250.

Etimolugia : da "Fabius", casata rumana, da "faba" (a fava). Cugnomi simili eranu assai in usu in l'Antichità: Ciceru venia da "u ceciu" è Lentulu da "a lentichja". U nome Fabianu s'hè spartu in Inghilterra à u seculu XIII. A u seculu XIX ci hè nata a "Fabian Society", creata in l'onore di Fabiu Cuntactor, un omu puliticu rumanu di u seculu terzu nanzu à Cristu, sucietà chì ghjè diventata u Partitu travaglistu. Ne facianu parte i rumanzeri B. Shaw è H.Ghj. Wells.

Casate : Fabiani.

Nomi : Faba, Fabia, Fabian, Fabiana, Fabiane, Fabiano, Fabianu, Fabianus, Fabie, Fabien, Fabienne, Fabiola, Fabion, Fabis, Fabiu, Fava.

Litteratura : u feminile Fabiola hè statu messu à a moda da u rumanzu di Wiseman in u 1845.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Lundi 20 Janvier 2014 à 01:36

Appianu era vescu in l'Africa di u Nordu quandu, in l'annu 428, ghjunsenu i Vandali. Fù esiliatu in Corsica cù San Fiurenzu è San Vendemiale.


Tutti è trè sò stati impiegati à fà a legna in e fureste sopra à Sagone, ma truvonu ancu u tempu d'evangelizà u paese. Quand'elli sò vultati in Africa sò stati marturiati.

Etimolugia: ?

Paesi : Sagone, u Borgu di Marana. Appianu avia una chjesa in a pieve di Verde è, in Niolu, sopra à Corscia, ci hè un locu dettu Sant'Appianu.


Canutu, natu in u 1040, era u rè di u Danimarca. I primi anni di u so regnu tuttu andava bè è megliu. Ma, quandu Guglielmu u Cunquistadore si stabilì in Inghilterra, partì per cacciaccilu. A spedizione fù un disastru... è ghjera custata caru. Allora Canutu creò un impositu nantu à a nubiltà. I nobili si sò rivultati è n'anu ancu prufittatu per ùn pagà e decime ecclesiastiche.

Un ghjornu chì u rè era à a messa in a chjesa Santu Albanu, l'avertenu di a ghjunta di i ribelli. Invece di preparassi à l'attaccu, s'hè cumunicatu, hà dichjaratu ch'ellu perdunava à i so nimichi, s'hè stracquatu, e bracce in croce, è s'hè messu à pregà. I cunghjurati sò entrati in chjesa è l'anu massacratu. Era u 10 lugliu 1086.

Etimolugia : forse da u bassu lat. "canutus" da "canus" (biancu). Forse dinù da u german. "knutr" (arditu, risulutu), u nome Knut essendu assai adupratu in u nordu di l'Europa.

Paesi è cità : Canutu (Knut in Danese) hè u Santu Patrone di u Danimarca.

Nomi : Canudo, Canute, Canuto, Canutu, Knud, Knut.
Retrouvez l'émission I Santi sur Voce Nustrale  du lundi au samedi à 10h30.



Tags : Lingua corsa
Dimanche 19 Janvier 2014 à 00:19
1 ... « 13 14 15 16 17 18 19 » ... 56